Nimic

 Nimic nu luăm cu noi
 când plecăm spre neștiute zări,
 chemați de misterioase unde
 ne risipim spre alte depărtări.
 
 Rămân aici mângâieri de clipe
 și dragostea risipită-n picături
 de ploaia care răcoar-aduce
 și viață pentru pomi și flori.
 
 Rămâne aici  frumusețea zilei 
 împrăștiată-n soarele din zori
 și sărutul din roua dimineții
 dăruit de  înalte depărtări.
 
 Și visele rămân,  răvășite de tăcere
 alături de sentimente ș-amintiri,
 noi vom mai dăinui poate o vreme
 în sufletele   încărcate de iubiri,
 ș-apoi  învăluiți de uitare
 nu vom mai fi nimic...