Vara

 Raze de soare 
 ard  de nerăbdare
 să vadă toate florile-nflorite,
 iar picături de rouă
 umezesc în taină
 ochii petalelor
 deschiși spre zare.
 
 Din loc în loc răsare
 cât-un gând de mare
 și vise zboară
 la nisipul  fierbinte
 și la apa albastră
 care mângâie
 imaginația noastră.
 
 În aer plutește
 miros de fân cosit,
 iar din înalt  vântul
 mai trimite cât-o adiere,  
 către pământul uscat
 încălzit de soare
 și de vara arzătoare.
 
 
 
 

Se scutura norii...

Norii, chemați din depărtare
au acoperit înălțimea albastră,
nu se mai vede în zare
decât cenușiul
care amenință cu ploaie.
Vântul, amestecă cu putere
aer, frunze și praf
și -mprăștie durere
printre florile din parc.
Din înalt încep să cadă
picături de ploaie reci,
care, rup ce-ntâlnesc în cădere
și se-mpăștie pe poteci.
Dintr-odată norii scutură amarul
în șuvoaie care curg ca un izvor,
iar depărtarea dispare
înghițită de mulțimea norilor.
Se scutur cu zgomot și ploaie
norii , adunați de destin
iar apa care cuge-n șuvoaie
spăla durere și chin.

Risipit de clipe ....

Un timp adoarme depărtarea,
 liniștea se culcă printre zări,
 gândul nu se mișcă, iar uitarea
 se  furișează -ntre   tăceri.
 
 Poate un  vis uitat de seară 
 să spargă liniștea  din clipe
 și de atâta zgomot,  iară
 povestea să se-nfiripe.
 
 Dar e liniște din nou în zare
 chiar și timpul pare adormit,
 risipită de clipe, iubirea
 își caută  sufletul răvășit.
 
 Ai fost o dulce adiere  
 am fost poate o boare de vânt,
 ne-am risipit  în  tăcere
 ne-am pierdut  în nespusul cuvânt.
 
  
 
  

Trepte de-ntuneric...

Trepte de-ntuneric
drum spre nesfarsit,
sau poat-un vis feeric
de realitate depasit.

Lumina se ascunde
si-n calea nesfarsita,
intunericul desprinde
clipa de iubire dezgolita.

Astept printre cuvinte
s-aud ce nu s-a spus,
dar din gesturi marunte
gandul  imi -e rapus.

Fara sa vreau cladesc
trepte de-ntuneric,
si gandu-mi irosesc
pe-un car alegoric.

Chemări...

Se-mprăstie dorul în seri cu lună
 când  stele-mi șoptesc  noapte bună,
 iar zarea ascunde -n neguri uitate
 cuvintele spuse în miez de noapte.
 
 Gânduri se-mpăstie la chemare
 printre codrii adormiți de izvoare,
 care -n curgearea suavă și lină
 poartă spre-nalt iubirea   divină.
 
 În noaptea  vrăjită  de lumini și tăceri
 când visele  duc gândiri spre nicăieri
 s-aud chemări  de iubire  car-adună  
 sufletele  pereche  sub clar de lună. 

Nimic

 Nimic nu luăm cu noi
 când plecăm spre neștiute zări,
 chemați de misterioase unde
 ne risipim spre alte depărtări.
 
 Rămân aici mângâieri de clipe
 și dragostea risipită-n picături
 de ploaia care răcoar-aduce
 și viață pentru pomi și flori.
 
 Rămâne aici  frumusețea zilei 
 împrăștiată-n soarele din zori
 și sărutul din roua dimineții
 dăruit de  înalte depărtări.
 
 Și visele rămân,  răvășite de tăcere
 alături de sentimente ș-amintiri,
 noi vom mai dăinui poate o vreme
 în sufletele   încărcate de iubiri,
 ș-apoi  învăluiți de uitare
 nu vom mai fi nimic...

Definiții ?

Definiții ?

Alergăm sau timpul ne alergă

 să punem logică în toate,

 ne-mpidicăm de o mulțime de fapte 

 când  delimităm sensul existenței noastre

 ș-atunci  definim trecerea prin lume, 

 prin fapte  bune, sau mai puțin bune.

 

 Dar  cum să definim iubirea

 când în urma ei  curg lacrimi

 și uitarea înseamnă patimi,

 în sufletul rănit d-atâtea  amintiri,

 iar emoțiile durere aduc în suflet,

 când pașii  plâng  pe- al nostru umblet?

   

 Cum ai putea  defini durerea

 când fratele pe care l-au crescut

 acum mare și om  de vază , priceput 

 spatele-ți întoarce și ură-ți poartă

 că tu ești neînsemnat și ar fi mai bine

 dacă n-ar mai fi frate  cu tine?

 

 Și fericirea ai putea s-o definești

 când   mereu   îngândurart și  trist tu ești

 ai putea în  puține cuvinte  să povestești

 cum poți fi fericit fără să iubești,

 când și mângâierea aerului   doare

 cum poți defini  existența trecătoare?

 

Încă o zi…

  Încă  o zi…

 

 

 

 Pășesc greoi prin colbul

 cuvintelor sfărâmate,

 tăceri apasă gândurile

 și-n aer vântul

 spulberă ultimile petale

 ale florilor de ,,nu mă uita,,…

 

 Clipele grăbite

 împrăștie  în trecerea lor uitarea,

 dar  nu mă pot agăța 

 de nici un strop,

 îmi scăpa printre degete,

 și amintirile   învăluie iar

 

 Mai trece încă o zi…

Au inflorit castanii iar...

Au inflorit castanii iar….

Au inflorit castanii iar,

Candelabre de lumină,

Intr-un cadru princiar

De  liniste deplină.

Si aleea  parfumata

Cu  mister  invaluită,

Astazi pare fermecată

De castani  impodobită

Printer firele de iarbă

Gaze  privesc incantate,

Fiindca nu au alta treabă

La florile minunate.

Natura-n sarbatoare

Cheamă-n parcul inflorit

Cu parfum de flori in floare

Ne  urează  -bun venit!

Căutări

Căutări

 

 

 

 

 

 Când soarele  trimite   raze

 În universul  infnit

 Nu știe câte se vor pierde 

 Risipite în neant

 Și câte vor da viață

 Visului către inalt

 

 Căutăm o  viață-ntreagă

 Visele să le-mplinim

 Și ne risipim aevea

 Printre  fărâme de nimic

 Făr-a știi vre-odată   

 Când plecăm spre infinit

 

 Căutarea ni-e menirea

 Țelul nostru de a fi,

 Cum s-atingem  nemărginirea

 Dacă n-am căuta zi de zi

 Împlinirea  care o dă  fericirea

 Când    iubești și ești iubit…

 

Au înflorit cireșii?

Au înflorit  cireșii?

 

 

 

 Adieri-nmiresmate poartă zarea

 Și vântul  împrăștie-n depărtare ,

 Vestea că livada-i  înflorită  

 De  primăvară, cu bagheta ei vrăjită.

 

 Mă-ntreb   au înflorit cireșii oare?

 Și vântul  răspunde  așezând în palme

 Petale scuturate de cireși în floare,

 Semn al existenței  noastre trecătoare.

 

 Iar clipele  în trecerea  spre infinit

 Mângâie zarea încărcată  de lumină

 Și  răspund de frumusețe-nfiorate 

 -Au inflorit cireșii toți-n  astă-noapte!

 

 Vino să vezi buchetele  de floare

 Cum atârnă de crengile înmugurite 

 Împrăștiind  frumusețe și candoare,

 Printe suflete de vreme răvășite…

Flori de salcâm

Flori  de salcâm

 

 

 Au înflorit salcâmii și vrăjită-i zarea

 parfumată și senină-i depărtarea,

 îmbrăcată-n alb de ghirlande -nflorite

 binecuvântate de soare , strălucesc iubite…

 

 Fermecat vântul  , pletele nu-și mai dezmiardă

 de teamă ca mireasma vrăjită să  nu se piardă,

 iar norii stau ascunși  printre a timpului clipe

 nu vor din greșeală furtruna să –nfiripe…

 

 Când Dumnezeu a împrăștiat vrăjita licoare

 peste gingășia salcâmilor în floare,

 a strecurat și picături cu iubire pline

 in nectarul fermecat al florilor divine…

 

 Iar acum parfumul  împrăștiat   în zare 

 poară cu el miraculoasă licoare,

 iubirea mângâie gândurile răvășite

 s-aduce  pace-n sufletele  părăsite …

 

 

Străin

Străin

 

 

 

 Caut printre amintiri

 Imagini  de mine știute ,

 Locul unde m-am născut

 Ș-am crescut fără griji multe.

 

 Dealul pare mai mic

 Iar copacii au dispărut.,

 Totul îmi pare  străin

 Și totuși aici am crescut

 .

 Doi trandafiri din grădină

 Mă privesc  ciudat și cu milă  

 Mă cunoașteți? întreb  grăbită

 Ne confunzi, îmi răspund în silă!

 

 Străin, mă pierd printre cuvintre

 S-aștept să-mplinesc un destin,

 Trăiesc din aduceri aminte

 Străin unde m-am născut 

 și unde trăiesc -străin

Tie Doamne!

Ție  Doamne, cui să-i spun  
 dureri care  chinuie acum?
 Mă trezesc în miez de noapte
 și duc gânduri departe.
 
 Cine îmi ascultă plânsul
 ș-aduce ușor surâsul
 și în nopțile  cu lună
 îmi șoptește noapte bună?
 
 Ție Doamne, cui să spun
 gândul rău și gândul bun
 și rugăciunea cui să-nchin
 de la cine s-aștept alin?
 
 Cine răbdare are
 s-asculte pe fiecare,
 dureri s-oblojească
 și inima s-o-ntărească ?
 
 Ție Doamne îți închin
 sufletul meu  deplin
 și mă rog  mereu la Tine
 în lume să fie bine...

Lacrimi de ingeri...

Plouă,
sau pe geam cobor,
se preling ușor
 în neștiut zbor
 lacrimi de înger ?
  
 Chemări
 poatră-n stropi, 
 și  vântul miop
 le pierde printre plopi
 iar îngerii plâng...
 
 Lacrimi
 se -mprăstie ușor
 printre clipe care dor
 ș-un gust acrișor
  capătă  zarea....
 
 Îngerii
 mângâie cu rouă
 petale de lumină  
 și atunci când plouă  
 setea de  dor ...alină.
 
  
 
  
 
  
 
 

Intre file de carte...

 Mi-am pus   sufletul
 între file de carte
 rânduri de vise
 și gânduri adunate
 să se odihneasaca
 printre  literele toate...
 
 Și speranțe -am pus
 între cuvînt- adunate
 pe rând  am desfăcut
 gânduri  înaripate
 și  le-am așezat
 între file de carte...
 
 În clipe de răgaz
 când vei citi 
 printre cuvinte,
 ai să găsești risipite
 gânduri, vise și  speranțe
 toate adunate
 între file de carte...
 
 

Imi este dor....

Îmi  tare este dor  
de locul unde m-am născut  
de casa dintre pomi-n floare,
cât timp d-atuncea a trecut,
câmpul plin de lăcrămioare
și mirosul acela plăcut
de cozonaci rumeni  la culoare,
mi-e dor de locul und-am crescut....
 
Cărarea  care ducea la lac  
și mă-mbia cu miros de toporași,.  
 primăvara  câmpul prindea culoare
 și  desena  zarea  cu  nori  uriași ,
 iar dealul  de-mbrăca în racoare
 în fiecare dimineață   aceeași...
 
 Astăzi  nimic nu mai este la fel  
 pământul nu mă mai cunoaște,
 sunt un străin  uitat printre vise
 pe care timpul  îl gonește,
 nici trandafirii nu mă mai știu
 nimeni nu mă mai iubește...
 
 Sunt un venetic  pe câmpuri străine
  ș-un străin acolo  unde m-am născut
  pierdut printre gânduri   anume,  
 uitat de cei  cu care am crescut
  în zadar chem amintiri , timpuri trecute  
 rămân străin  unde m-am născut
 și mor  venetic printre vise pierdute....
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  

Nebunul

Îi  privești  și nu-nțelegi
 ce s-a întâmplat ,
 cum de privirea-i străină  
 și sufletu-i   mutilat.
 
 Cu  ochii triști 
 privește-n depărtare  
 sunt goi  pe dinăuntru
  și nu-i nimic în zare.
 
 Se-nfurie d-odată 
 și zgomote ciudate  
 învăluie tăcerea,
 doar silabe nearticulate.
 
 Se trântește la pământ  
 țipă -n disperare,
 apoi se liniștește iar  
 ce se-ntâmplă oare?
 
 Te prineste îndelung
 dar nu te vede  
 îi vorbești  cu răbdare
 dar nimic nu crede,
 
 S-ascunde , fuge  
 refugiat în lumea lui
 în zadar vrei să-l trezești  
 asta-i soarta  nubunului

Nu râde

Nu râde când vezi durerea
 cum  rupe bucăți  de suflet
 și le-mprastie pe jos,
 roagă-te  la Domnul
 iartare să obțină
 nfericitul păcătos...
 
 Când lacrimi se adună
 pe chipuri necăjite
 nu râde , înalț-o rugăciune
 Domnul să ajute
 și păcatele să ierte
 că-s multe  neștiute.
 
 Și când nori negrii s-abat
 pe câmpuri nesfârșite
 iar vântul aduce din înalt
 furtuni nebănuite,
 nu râde , e păcat
 când poți s-ajuți
 doar  înalțând o rugăciune
  pentru cinstirea Sfintei Cruci.
 
 

Constatare

 Pictăm iluzii
 în nuanțe de violet,
 care se pierd
 când lumina de la soare
 le mângâie discret....
 
 Căutăm vise
 pierdute-n nopți
 de nesomn,
 și le colorăm
 când copii adorm...
 
 Doar la sfârșit
 când adunăm
 iluzii și vise
 constatăm,
 că ne-am pierdut
 printre gânduri fugare
 ș-am risipit
 culorile dăruite de soare.... 

Aduceri aminte...

 Cu raze blânde se-nfioară
 trecute duminici , când vin
 și poartă cu ele când zboră
 regrete..și vorbe d-alint...
 
 Au trecut...  ș-aduceri aminte
 primăveri poartă pe umeri,
 și din  atâtea    legăminte
 rămâne un vis  ...împlinit sau nu...
 
 Am fost  un mănunchi de vise
  transformat  în  amintiri,
 ș-atâtea clipe de soartă scrise  
 au plecat  spre nicăieri...
 
 Doar  fugare aduceri aminte 
 mai trezesc un zâmbet fugar,  
 și din lumea nescriselor cuvinte
 cât-un gând  nu-mi dă pace iar...
 
 

Singuratatea noptii...

 Din înalt  ușor coboară
  petale de-ntuneric
  ș-acoperă spre seară
  spectacolul  feeric.
   
  Luminile s-ascund
  iar cerul plin de stele
  e acoperit  profund
  de ceața în inele.
 
 E liniște  în noapte,
  și  totul -i acum pustiu
  nici vântul nu mai bate
  pe unde-i ascuns nu știu!
 
 Noaptea tristă și singură
  agale-și poartă pașii reci,
  vise uitate scutură 
  pe neumblatele poteci.
   
  Nu-i nimeni s-i asculte
  cântecul de durere,
  printre tăcerile multe
  cum poate să mai spere?
 
 Doar când vine dimineața
  zorii  negura s- alunge,
  cu rouă  să spele fața
  zilei când la noi ajunge.

Martie

 E martie 
  și de sub scoarța înghețată
 de zăpadă  
 ies afară să vadă  
 dac-a venit primăvara  
 mestecenii...
 
 Și-au scos nasuri lungi
 și roșii de muguri
 care atârnă ca niște ciucuri
 pe brațele despletite
 de iarna  haină
 care vrea pentru ea să țină
 razele de soare
 pierdute în a gerului răcoare.
 
 E martie 
 și printre pâlcuri de zăpadă
 ochi de ghiocei
  își deschid pleoapele
 în căutarea primăverii...

1 Martie

Am vrut azi
un ghiocel
si m-am intrebat
Doamne
m-ai uitat?
dar oglinda
mi-a aratat
timple inflorite
s-am inteles
cand nu pot inflori
pe  pamanat
florile iti incarca
chipul
 si  suflertul...

CV-ul meu

 Mă numesc cumva
   cei ce mă cunosc,
 iar ceilalți mă ignoră,
 m-am născut  iarna
 într-o zi de luni
 când soarele încerca
 zăpada , la gust.
 Studii, am făcut 
 dar ce importanță are
 pentru visare
 studiile nu sunt necesare.
 De lucrat ,
 am mai lucrat  uneori,  
 când noaptea 
 săruta primii zori
 eram ocolo
 cu visele mele,
 căutam iluzii
 printre stele.
 Specializări 
 și masterate
 la visare nu se poate,
 dar poate organizează
 cineva și așa ceva.
 Sunt conștiincios
 din fire,
 urăsc minciuna,
 nu admit nici 
 măcar una,
 mă adaptez
 noilor condiții
 mai ales în materie 
 de vise.
 Să conduc mașina
 nu știu, dar mă pot 
 deplasa cu imaginația,
 

Suspin

  E atâta mare-ntre noi
 de mă-ntreb, cum de-n zilele cu ploi
 marea nu  mă  scufundă
 în apa ei  învolburată
 și stâncile care stau pe mal
 spălate d-atâtea valuri înspumate
 nu se sfarmă când aud
 suspinul mării agitate...
 Cuvintele care și-au găsit sălaș
 în unghere de suflet ascunse
 ascultă suspinul din glas
 și-ncearcă-n mare să se afunde...
  De aceea marea mea
 suspine poartă-n valuri
 și depărtarea duce cu ea
 lacrimi  adunate-ntre maluri....

Sfârșit de iarnă...

Agățate de gânduri stinghere
  ramuri de vis stau rezemate,
  vântul adie și ușor împrăștie
  miros de flori scuturate .
 
 Printre crengi  de ger răvășite  
 șoaptele  s-ascund  zgribulite
  frigul a pus stăpânire pe zare
  și  parcă-s toate adormite.
 
 Din înalt în valuri de mătase
 cad picături de aer  înghețat
  parcă-s fulgi geruiti de zăpada
 sau poate iarnă s-a descălțat.
 
 Și din uriașe cizme de paradă  
 aruncă cu grabă ultimii  fulgi,
 simte prinavara și să nu  piardă
  se-mprăstie-n grab  să n- o alungi.

Iubirea mării

Din timpuri pierdute-n  uitare
marea  iubea cu ardoare  vântul  ,
împreună se-nălţau spre soare
s-apoi  sărutau   pământul.

Si-n  înspumate atingeri
se împrăştia  iubirea lor,
când vântul   ţinea prelegeri
despre  îmbrăţişarea norilor.

Spre larg porneau   ignorând şi timpul
îmbrăţişaţi se risipeau  uşor,
el  pierdut în nesfârşită zare 
şi  ea, picături  în spumă norilor.

Dar intr-o zi  vântul supărat
a părăsit marea şi-a plecat,
spre alte zări de  ape adorat
de marea  mea  uitând şi de uscat.

Dar alte vânturi  vin din depărtări
cu-mbrăţişări prelungi de valuri
şi  gânduri  se risiprsc  spre zări
în căutarea vechilor  limanuri.

Altceva...

Ciudat,

cuvinte auzite iar şi iar

sunt  mereu rostite,

parcă-s  dintr-un tipar,

iar noi vrem altceva...

Mângâieri când seara vine

sau şoapte de iubire în amurg

spuse o vreme

până ne plictisim

şi  din nou  vrem altceva.....

Fantezii de-o clipă

ameţesc gânduri fugare,

iubirea uşor se-nfiripa

s-apoi zboară  spre altă zare,

dar noi vrem mereu altceva.

Atunci când  gestul contează,

iar fioru-i doar o amintire

ne te amăgii-n zadar

asta nu-i iubire...

Atata durere...

 Dor clipele când pe lângă mine trec
 
 și mă-ndeamnă  cu ele  să petrec,
 
 aerul doare când  intră în piept
 
 încercând  să mă țină  mereu drept.
 
 Visele  frumoase  dor uneori
 
 când sunt alungare de primii zori
 
 și nopțile  lungi poartă dureri
 
 în drumul lor spre nicăieri
 
 Dar    care durere-i mai mare
 
 în lumea asta  luminată de soare
 
 a frunzei ruptă cu furie de vânt
 
 și aruncată jos,  pe pământ,
 
 sau  a bobocului  plăpând de floare
 
 înghețat de a gerului sărutare?
 
 Cum să măsori durerea din suflet
 
 când încetează al vieții umblet,
 
 și singurătatea  învăluie viclean
 
 ucigând și cel mai ascuns elan
 
 și cine poate să spună vreodată
 
 dacă durerea poate fi măsurată?

Iarna înghețatelor iubiri...

 E iarna aprigă povară
 când fiecare clipă vrea să doară
 și visul inghețat sub tâmple uneori
 împrăștie cuvintele în zori,
 dar uit c-am fost iluzia unei amintiri
 din iarna înghețatelor iubiri....
 
 Printre fulgii care ușor mă înconjoară
  șoapte nerostite   vor să ias-afară,
 să strig aș vrea  iubirea să m-audă
 dar vântul întețește a lui undă
 și cuvintele s-ar  pierde printre zări
 în  iarna înghețatelor  chemări ...
 
 Nesfârșită pare zarea ninsă
 gerul mușcă din câmpia-ntinsa  
 și din suflet rupe câte-o bucățică
 și  iubirea devine tot mai mică
 până dispare sau poate doar îngheață
 în iarna   nesfâr șită  și  de dor uitată...
 
 

Din iubire!

 Îmi aștern pe pleoape 
 uitate șoapte de iubire ,  
 în noaptea care plânge
 a noastră despărțire.
 
 Vântul  iar deschide
 fereastra către zare  
 și aduce pentru mine
 miros sărat de mare.
 
 Și valuri care sparg
 cu vuiete tăcerea,  
 se-mprastie-n larg
 risipind  durerea.
 
 Ceața ușor cuprinde
 cu valuri de mătase
 orizontul care
 se pierde printre case.
 
 Din iubirea noatră
 de suflete pereche
 au rămas doar șoapte
 ce-mi răsună-n ureche.
 
 E tristă noaptea rece
 și marea  înspumată
 ascult cum se strivește
  de geamandură toată.
 

Iubire!

Surâs și lacrimi
 
 buze împreunate
 
 multă dragoste... 

Doar tu...

 Îmbracă-mă iubite
 
 cu gândurile tale,
 
 pe buze  îmi așează
 
 a florilor petale
 
 și fruntea  o dezmiardă
 
 cu mângâieri agale,
 
 doar tu  cu un cuvânt
 
 faci visele reale.
 
  
 
 În  nopți întunecate
 
 când luna stă  ascunsă
 
 luminezi cu a ta privire
 
 zarea cea întinsă
 
 și natura căpăta culoare
 
 ca din povești desprinsre,
 
 doar tu  cu strălucire

 ții dragostea  aprinsă...
 

Un gând

 Aş   vrea,
 
 pe umeri  să-mi crească
 
 din când în când  
 
 câte-o floare albastră
 
 şi-n zarea încărcată de lumină
 
 petalele să  se deschidă.
 
 şi s-aşeze pe frunțile-ncrețite
 
 mângâieri de rouă vrăjite...