Poate maine...

Zarea aprinde torte de lumina
cand pleoapele noptii se-nchid
doar eu,   cuprinsa de-o vraja fina
astept fulgii  de iarna promisi.

Poate maine s-asterne covorul
fermecat de lumina din zari
si   s-acopera tot dorul
adunat din atatea iubiri

Vreau sa ninga ca-n povesti
cu fulgii albi  mari si pufosi
sa ma simt pe  taramuri ceresti
 printre ingeri generosi

Si printre nameti cat casa
copacii sa para mosi batrani
acoperiti de zapada groasa
si cu toiage groase-n maini.

Plouă...

 Plouă şi gândurile s-aştern şuvoi
 în aduceri aminte  spălate de ploi.....
  şi-n noaptea  care întuneric aşterne
 visele s-ascund  pentru o vreme...
 
 Pe geamul umed stropii bat cu putere
 să- intre ar vrea  tristețea să spele,
 dar ferecate-s intrările-n noapte
 şi-n gând speranțele-s deşarte...
 
 Plouă şi pe frunze ruginite de  brumă
 picături  jucăuşe   s-adună-n cunună,
 vântul risipeşte  frunzele uscate
 şi  stropii se pierd  printre şoapte...
 
 Plouă de ieri şi parcă de-o veşnicie
 zarea-i tristă şi strada  pustie.
 noaptea stăpânire a pus pe  gânduri  
 însoțind   de a ploii   reci  acorduri...
 

A plecat toamna

 Priveşte!
 Toamna a plecat
 şi-a luat cu ea culorile 
 cu care împodobea depărtările,
 şi-a lăsat cerul plumburiu
 cu ceată deasă  şi  brumă pe  față.
 copacii dezgoliți   trişti şi părăsiți,
 şi oamenii parcă mai egoiști.
 Cuvintele sunt mai răutăcioase
 provoacă durere şi regrete  
 când aruncate în zare
 se opresc  pe timpane obosite
 revenind mereu în minte.
Iar noi  suntem nervoşi,  mereu supărați  
 puşi pe ceartă şi neînduplecați,
de parcă toamna când a plecat  
 bunateatea toată a  adunat . 
 
 Dar  vine iarna şi  acoperă ea
 cu zăpada  toată răutatea....
  

TOAMNA CUVINTELOR

Cuvinte coboară   
 pe trepte de gând,
 până ajung pe pământ
 şi printre frunze uscate
 de vânt împrăştiate
 se risipesc toate...
 
 Silabe  neînțelese
 plutesc în aerul rece, 
 poate o minune
 o să le adune
 să fie iar că-nainte
 calde cuvinte...
 
 Dar  toamna  care trece
 duce printre clipe
 sclipiri de cuvinte,
 şi rămân amintiri
 frânturi de iubiri
 speranțe, amăgiri....
 
 Toamna s-aşterne 
 peste cuvintele mele  
 şi-n zarea ruginie
 tristă  şi pustie
 se pierd nescrse
 gânduri  şi vise...
 
  
 

Sa nu strivesc ganduri...

Pasesc cu grija printre  ganduri,  as vrea sa nu le strivesc
sub pasii care  ating  pamantul, sau sa  nu  le  risipesc.

Si cuvintele care s-aduna  la chemarea vantului hoinar,
ganduri sa nu striveasca  in al soaptelor buzunar.

Purtate  noaptea  intreaga de vise spulberate de zori,
gandurile  mele  uitate  revin  dimineata uneori.

Ganduri  purtate de cuvinte  sau ascunse-n colturi de suflet,
 incerc sa nu risipesc cu al meu umblet....

Mărturisiri...

N-am ştiut
 
 dar atunci când tac,
 
 cuvintele nu vor să mintă
 
 şi adună tăceri printre  şoapte,
 
 iar atunci când tăcerile dor
 
 cuvintele  mor...
 
 Am crezut
 
 în vorbele tuturor şi mă bucuram
 
 când  mă căutau
 
 să-mi spună în graiul lor
 
 şoaptele gândurilor,
 
 dar m-am înşelat
 
 cuvinte mint 
 
 când alint...
 
  

Nu....

N-am  sa mai vin...
sa tulbur mii de  stele
cu nehotaratile mele ,
si in linistea   de cer albastru
n-are rost sa-mi caut astru,
sa  plutesc printre cuvinte
si  uitate   juraminte. 

Nici tu sa nu mai vii
in noptile tarzii
printre gandurile mele...
n-are rost sa cautam
uitate drumuri printre stele,
la ceas tarziu dorm si ele...

Nu vreu acum nimic...
promisiuni  ce-s azi regrete
se pierd printre cuvinte , pe-ndelete
si clipele cu miscarea lor inceata
aduna spusele tale , poate vreo-data
la ceasul dintre dimensiuni uitate
toate vor deveni realitate...poate...

Mângâierea ta...

Degetele tale  ştii  
 omoară vise  când  mângâii,
 unul câte unul se  destramă 
 la  atingerea făcută-n în grabă
 şi  noaptea devine o aducere aminte
 când mâinile întâlnesc jurămite...
   
 Totul se-nvăluie-n  uitare
  se risipeste   uşor şi moare
 rămâne  printre clipe  tăcute,
 mângâierea ta  cu mişcări   încete,
  iar timpul se destramă  când atingi
 secundele, cu degetele  lungi...
 
 Aerul vibrația-şi schimbă
 când mâna o porți că pe o frunză
 sub adierea vântului fugar,
 în căutarea neştiutului hotar
 dintre vis şi realitate,
 mângâierea   le împrăştie  pe  toate.

Fulgii de zăpadă

Priveşte copile , în palmă cum adun 
fulgii fermecați  rătăciți pe drum, 
vezi minunea  pentru noi  înfăptuită  
de bunul Dumnezeu,  din apa  sfinita.?
 
 Steluțe din  zăpadă poposesc
  în palma-ntinsă şi iute se topesc.
 alte stele din înalt coboară
  şi s-atern  albind lumea d-afară.
 
 Fulgii de zăpadă s-aşează covor
  peste natura care doarme uşor,
 şi-n depărtarea de tot albită
 iarna-i o crăiasă  fericită.
 
 

Voci

La porti de suflet
bat cuvinte,
daca deschid
navalesc aduceri aminte...
daca nu deschid
voci ciudate rasuna
bat si striga-mpreuna,
asa ca adun taceri
din cuvintele de azi si de ieri
si astept
vocile sa taca,
cuvintele sa nu se mai zbata
amintirile sa se piarda-n uitare,
sa uit tristetea care ma doare...

Pe umeri...clipe rătăcite ...

Vântul a împrăştiat în fugă  
 clipe, risipund secundă cu secundă  
 şi când m-am trezit
  pe umeri, clipe rătăcite
 s-adunau învăluind tăcerea 
 în anii risipiți în plete.
  Azi  am adunat anii pe-ndelete
 dar nu mai ştiu să-i fi adunat pe toți ,
 de fiecare dată numărul e altul
 se pierd în uitare,
 s-ascund  in mistere
 alții -s de fiecare dată
 când adun existența mea  ciudată ...

 Pe umeri , clipe rătăcite
ascund anii  de la numărătoare...
 
  
 
  
 
 

JOC

 Iarna, împrăştie-n joacă
 pe dezgolite  crengi, promoroacă,
 la streşini pune  să curgă uşor
 țurțuri de gheață,  nesecat  izvor.
 
 Pe geam desenează cu  măestrie
 flori de cristal  într-o feerie,
 pe brazi aruncă  mantii argintii  
 parcă ar fi regi din vechi dinastii.
 
 Natura -i,  în alb îmbrăcată
 parcă e o   zână fermecată,  
 pentru iarnă toate-s o joacă 
 să ne bucurăm până nu pleacă.

La braț cu iubirea

Dă-mi mâna ta iubite,
 simți cum ne-nfășoară clipa
 și cum cu mângâieri suave
 timpul își  desface aripa?
 
 Și zarea ușor vibrează
 când ne vede-mpreună ,
 simte  înlănțuirea
 sufletelor cunună.
 
 Iubirea cu foc  ne prinde
 în brațele ei  de zare
 și gandul il poartă-n zbor
 spre tărâmuri cu soare.
 
 Petale de roșii trandafiri
 aduse-n zbor  de vânt 
 ni se  aștern în  cale
 risipindu-se pe  pământ.
 
 La braț cu iubirea
 pornim mână-n-mână
 la împlinirea unui vis,
 de a fi mereu împreună.

Parcul cu copii

A nins şi ca-n poveşti e parcul  
 acoperit cu mantia de nea,
copiii au început  jocul,
veselia-i pretutindenea.

Unii din zăpada construiesc
cazemate  de  apărare,
şi  mulțime de  bulgări   pregătesc
pentru bătaia care se-ntrezare.

Copii mai mititei  privesc  
 înfofoliți în sanioare .
 la cei mai mari cum se tăvălesc  
 în zăpada moale, sclipitoare.
 
 Pe derdeluşul  improvizat  
 pe grămada  mare de zăpadă.,
 doi copii pe un lighean uzat
 vor s- alunece fără să  cadă.


În parc este veselie  multă    
 şi soarele zâmbeşte-ncântat,
 cocoțat acolo sus pe  boltă
 de gingăşie-i îmbătat. 

La sanius

 -Hai copii pe derdeluş 
 să mergem la săniuş!
  -Uite, sania lui Dana 
  împreună cu  Diana
  aleargă  pe neaua moale
  fuge când o ia la vale!
  -Hai Costele, nu  mai sta
  la calculator şi tasta,
  strigă-l tu pe Ionel
 să i-a  sania cu el,
 că e nouă parcă zboară
  pe zăpada cea uşoară!
 
 -Uite-l şi pe Gigel
 iar este singurel,  
 unde-i frățiorul tău
 plânge şi îi este rău,
 dă-i căciulă şi fular
 de frig să n-aibă habar!
 -Hai acum  să ne jucăm
 pe  nea s-alunecăm ,
 iarna asta de poveste
 se sfârşeşte fără veste
 şi cât e frumos afară
 să stăm până spre seară!

Poezii propuse pentru CARTEA DE CRACIUN

ÎN NOAPTEA DE CRĂCIUN


În noaptea vrăjită
când aştepţi un dar,
deschide sufletul
el se va umple de har.

Şi dacă Moşul nu pune
sub brad minuni ,
ascută-ţi inima
ea ne face mai buni.

Dar Moşul e bun
şi pentru fiecare are
darul  mult  dorit,
ai doar  rabdare...

*

*   * 

DOAMNE, TATĂL MEU CERESC


Doamne, Tatăl meu ceresc,           
Lângă  mine  fii mereu,                    
Mă învaţă să iubesc                        
Să nu fac pe  lume  rău.                   

Sunt copil, nu ştiu prea multe,               
Şi ispite  mă-ncolţesc,                     
Chiar şi-n lucruri mai  mărunte              
Câte-odată mai greşesc.                  

Sunt micuţ, Tu fă-mă mare,              
Binecuvântat de har,
Paza ta să-mi stea hotare                  
Mir pe frunte dă-mi în dar.

DE MOŞ  NICOLAE

Pe Moş Nicolae-l ştiţi
pe aici este vestit,
că umple ghetele toate
numai dacă sunt curate,
cu vise şi cu gânduri multe
dac-ai fost bun şi cuminte,
iar în ghetele murdare
pune o nuia la fiecare.
Moşu-i bun dar e bătrân
şi-i sătul de vorbe multe,
nu vrea să te mai asculte
el iţi dăruieşte doar,
gânduri bune an de an.
Şi-ţi mai trimite printre nori
stele strălucind în zori
fulgi de nea mai pune-n barbă
pentru cine e de treabă.
Dacă ştii c-ai fost cuminte
fă-ţi ghetele diseară
Moşul le va umple toate
cu dulciuri  pe săturate.

*

*   *

SUFLET DE COLINDĂTOR


Seara-i de Crăciun frumoasă,
suflet   de colindător,
ne-aduci bucurie-n casă
cu colindele de dor...

Îngerii să te vegheze
şi să-ţi umple sufletul,
drumul să ţi-l lumineze,
uşurându-ţi umbletul...

SCRISOARE CĂTRE MOȘ CRĂCIUN...

Acum e târziu şi ştiu
C-ai să râzi ca ş-altă dată,
Gândul meu e cam hazliu
 Și povestea-i încurcată.

Nu cred c-ai mai primit
Astfel de scrisori vreodată,
 Și d-aceia îți promit
Scrisoarea nu va fi cifrată.

Nu îți cer nimic să ştii
Din ce nu îmi poți aduce,
 Și dac-ai vrea să vii
Te aştept la răscruce.

Eu aş vrea zăpadă multă
Fulgi de stele jucăuşi
Și împrăştiați deodată
Peste case pe la uşi.

Ș-aş mai vrea multă iubire
Să se reverse peste noi,
Moşule tu știi mai bine
Cum e  bine pentru noi!

Omul de zăpadă

Parcul, acoperit de  nea  
 e singur acum și plânge ,
 copii facem un prieten
 tristețea   să-i  alunge?               
 
 Din zăpadă adunată 
 înălțam corpul dolofan,
 facem capul ca o minge
 ș-un fular din celofan...
 
 Ochii  sunt din nasturi negrii
 nasul e un morcav mare,
 pe cap punem o căciulă
 și o  gură zâmbitoare.
 
 Omul nostru din zăpadă
 de  urât să-i țină seara
 și să stea în parc cuminte
 până  vine primăvara.
 
              ...

Iarmaroc

E targ azi
iar,  la vanzare
animale...
doar ici colea
pe tarabe fara de culoare
asezate-n asteptare
stau  sperante....
E un vacarm de nedescris
si lume multa  printre mese
doar intr-un colt
zgribulit
un vis
isi cauta stapanul...
car-a plecat
cu noaptea-n cap
la iarmaroc,,,

A trecut...
timpul a zburat usor
risipind  sperante,
oameni si animale,
s-au ramas tarabele goale..
doar intr-un colt
lipsit de noroc
un vis pierdut la iarmaroc....
moare.

Cu tine toamnă

M-ai luat uşor toamnă  de mână
 ş-am pornit  în zbor spre zarea senină,  
 ai vrut să-mi arăți  a ta nemărginire
 alintându-mă  cu  vorbe de  iubire
 
 Am colindat peste câmpuri înverzite
 şi livezi  încărcate, de soare parguite,
 viile  împrăştiau miros de tămâioasă,
 iar amurgul ne chemă spre seară  acasă
 
 M-ai dus printre  crizanteme înflorite
 unde culorile se-ntreceau în nuanțe vrăjite   
 şi-n pădure toamnă-mpreun-am fost
 mai ştii când veverițe-şi căutau adăpost?
 
 Ai pătruns încet  la mine-n suflet  
 vrăjind   cuvînt, gânduri şi umblet,  
 speranțe mi-ai dat şi într-o seară  
 ai plecat cu toate pentru-a câtă oară?
 
 Mi-ai răvăşit gânduri şi vise
 şi le-ai amestecat cu frunzele ucise
 de sărutul brumei  înşelător,
 uitând că sunt un simplu muritor...
 
 Ai zburat apoi  toamnă printre ulmi
 cu alai de frunze şi ceată pe culmi,
 mi-ai lăsat sufletul  în ruginiu îmbrăcat
 m-ai fermecat toamnă  ş-apoi ai plecat...

Noapte buna!

Dormi  copile,  somn uşor
mângâit de îngeri în  zbor,
aripi   de vis fermecate
să te poartă-n noapte.   
 
 Mergi,  în a  viselor țară
 unde zâne te-nfăşoară
 cu dragostea lor divină
 și  eşti alintat de lună.
 
 Dormi copile, iar moş Ene
 să te  mângâie pe gene,
 somnul să-ți fie uşor
 noapte bună   puişor.

Gândurile mele...

Mi-au  căzut  gândurile  din mână  
şi s-au împrăştiat  pe  jos,
la mine-n suflet e mereu furtună
iar vântul suflă zgomotos.
 
 Și liniștea care doare, păşeşte  
 printre  cuvinte, purtând uşor
 o tristă aducere-aminte
 şi gândurile mele care mor...
 
 Împrăştiate  printre cuvinte
 bucăți de suflet se rup şi cad,.
 gânduri  şi clipe  pierdute
 şi zilele care mereu scad .
 
 Mi-am risipit gândurile toate
 doar  amintirile mă năpădesc,
 ascult tăcerea în miez de noapte
 şi mă-ntreb -de ce mai iubesc?
 

Petale de clipe

Petale de clipe a spulberat vântul astă noapte,
 ar fi-nflorit dacă ar fi fost de gânduri mângâiate  
 dar rupte și-mprastiate de furia dezlănțuită
 au lăsat zarea tristă și-n depărtare risipită
 
 Printre frunze ofilite de-a toamnei suflare
 petale de clipe rupte așezate-n cărare,
 acoperă urmele pașilor risipiți de timp
 și uiati de vreme într-un alt  trecut anotimp.

Clipele dispar  stingându-se una câte una  
 împratiate  de vântul care bate-ntruna,
 petalele lor poartă -n culori de toamnă vrăjite
 visul efemer  ascuns  în crizanteme înflorite.
  

Scrisoarea unui copil necăjit

 Moş Crăciun, darnic și bun
 e un obicei străbun
 de Crăciun  să vii
 încărcat cu jucării,
 dar poate în sacul tău
 printre alte lucruri stau
 ascunse pe undeva,
 şi pentru  tata  ceva,
 e trist şi mereu plânge
 salariul nu mai ajunge,
 mana servici nu are
 şi întreținerea e mare,
 sora mea este desculță
 ruga mea de poți ascultă
 şi   cu  a ta  bunătate 
 aşează-le pe toate,
 mama să aibă servici
 sănătate  pentru bunici
 că  noi suntem mulțumiți
 dacă toți   sunt  fericiți.

Doamne , Tatăl meu ceresc

Doamne , Tatăl meu ceresc  
 Lângă  mine  fii mereu
 Învață-mă cum să iubesc
 Să nu fac pe  lume  rău.
 
 Sunt copil și nu știu multe
 Ispitele   mă-ncoltesc
 Mă-ncurc în lucruri  mărunte
 și câte-odată mai greșesc.
 
 Ajută-mă să cresc mare
 Binecuvântat d-al tău har,
 Într- ale vieții hotare
 Să nu știu de rău și amar
 

Noapte de Crăciun

 Moş Crăciun  la noi soseşte
 încărcat de daruri de poveste,
 pentru copiii  mari  şi mici
 chiar  şi pentru   dragii bunici.
 
 Am fost cuminți ş-am ascultat 
 pe părinți nu i-am supărat ,
 bradul frumos l-am impogobit
 oare moşu-i obosit?
 
 Un cântecel i-am pregătit  
 să-l asculte liniştit,
 și multe poezii frumoase  
 pentru noaptea  de mătas

Întreb toamna

 Am sufletul plin de iubire  
 dar din ochi, lacrimi stau să cadă
 oare toamna mi-a dat în privire
 nostalgia  rece de zăpadă?
 
 Gândurile  privesc departe
 spre zările  uitate de lume,
 doar pe jos  zac împrăştiate
 vise risipite de vreme.
 
 Are rost printre frunze  rupte
 şi-ngalbenite de al toamnei har
 să caut visele  pierdute
 de timpul neobosit  hoinar?

Parcă bucăţi din sufletul meu
se desprind   şi   cad uneori.  
printre  frunzele răvăşite    
de vântul car-a suflat în zori.
 
 Aş întreba toamna de ştie
 cum în nopţile pline de ceată 
 risipeşte   melancolie
 de uitam de  flori si verdeata?

Sau poate asta ii e menirea
de milenii este mereu la fel,
doar noi  cautam cu privirea
si ne pierdem in regrete astfel.

Sau poate asta îi e menirea  
de milenii este mereu la fel,
doar noi  căutăm cu privirea  
şi ne pierdem în regrete astfel.
 
  

Adevărul unde-i?

Printre atatea lucruri relative
căutăm adevărul în cuvânt,
îmbrăcăm gândul cu adjective
şi-nfiripăm din vorbe legământ..

Dar  adevărul unde-i oare

cuvintele rostite-l desluşesc,
sau deseori  imboldul la chemare
te fac să spui oricum-,,eu te  iubesc,,?

In zarva cotidiană implicat
impulsionat  fel de fel de gânduri,
cu realitatea eşti amestecat
şi uiti de jurăminte printre rânduri.

Unde-i  adevărul  ascuns  oare
printre cuvintele  nerostite,
de teama   furtunilor  din zare
sau, între gânduri cuibărit cuminte.

Ne pierdem în discuţii  infernale
în căutarea  adevărului  ştiut,
cuvintele  îmbracă  lucruri  banale
doar inima sfinţeşt-un  început.

Sărut

Sărut  
 depărtarea
 şi-mi răspunde
 zarea,
 buzele moi
 ale înserării
 deschid
 misterele uitării
 şi amintiri
 dispărute
 mângâie
 visele-n noapte...
 
 Întunericul
 îmbracă-n umbre
 mângâieri
 de lumină
 şi stelele
 aprind
 în noapte
 flăcări
 de buze uitate,
 când obrazul
 simte căldura
 atingerii tale.
 
 Sărut ,
 miracol
 sau pedeapsă
 când  vraja   
uşor  se lasă
 şi de pe buze
 în suflet  pătrunde ,
 iar clipa 
 devine  infinită,
 îmbrăcată-n
 lumina divină
 a dragostei depline...
 
 

De toamnă

Se pregăteşte toamna
de intrarea triunfală,
îşi aranjează trena
de la rochia de gală.

A îmbrăcat pădurea
cu veşminte aurii,
iar livadă îmbie
cu aromate dulcegării.

În grădină înfloresc
crizanteme-n buchete,
parfumate zâmbesc
şi se-nclină cochete.

Încet toamna pătrunde
în cotloane neştiute,
unde mereu ascunde
culorile vrăjite.

Le împrăştie apoi
în îndepărtata zare,
care înfiorată
se-mbracă-n splendoare.

E frumoasă toamna
colorată şi zglobie,
împrăştie amintiri
trezeşte melancolie.

Oraşul meu

Oraşul meu
plini de amintiri
poartă pe alei
eternele iubiri.

Priveşte-l
mereu e-n sărbătoare
încărcat de flori
e plin de culoare.

Inima-i saltă
de multă bucurie
oraşul trăieşte
şi datorită ţie.

Trotuarele-s pline
de lume pestriţă,
plină de griji
şi uneori tristă.

Dar oraşul
tuturor zâmbeşte
îndemnându-i
să uite de tristeţe...

Iubire si durere

Durere poartă cuvintele
în drumul lor spre tăcere,
uşor amuţesc şi gândurile
când cerul cerne mistere.

Noaptea îmbracă cu umbre
lumina care pâlpâie uşor.
de teamă, visele sumbre
se risipesc într-un nor.

Doar noi căutăm uneori
şoaptele de vânt spulberate.
ne risipim ca roua-n zori
căutând vorbe fermecate.

Dar iubirea-i pretutindeni
ascunsă-n lucruri mărunte.
mângâie gânduri şi oameni
care uită să se sărute.

Atunci când şi vântul adoarme
vrăjit d-al dragostei fior,
clipele împrăştie în palme
stropi din licoarea zeilor.

Iubire au cuvintele-n zbor
şi mângâie cu ea tăcerea,
ascultă glasul plin de dor
şi-neacă cu iubire durerea.

Dureri...

Mă dor
cuvintele nerostite,
adunate-n suflet
alături de vise
şi gândurile mă dor
când vin nechemate
şi mă-mbracă-n iluzii
de vânt spulberate...

Tăcerile mă dor
când ascunse-n clipe
învăluie depărtarea
în liniştea fricii
şi sperie somnul
din fiecare noapte,
lăsând durerea
stăpână peste toate...

Acasa

Risipite gânduri pustiind tăcerea
sfarmă-n picături toată durerea,
mă-ntorc acolo unde m-am născut
şi mângâiată de vise am crescut.

Mă-ntâmpină dealul cu livada de meri
şi zarea senină pierdută-n depărtări,
trandafirii încărcaţi de flori parfumate.
lângă teiul cu frunzele aplecate.

Gândurile mele au străbătut zarea
şi cu dor au înfiorat depărtarea,
printre dealurile de timp răvăşite
îmi caut imaginile pierdute.

Dar nimic nu mai este că-n amintiri
s-au risipit urmele primelor iubiri,
copacii au îmbătrânit şi mor pe rând
semn că şi mie-mi vine rândul curând...

Melodie de dans

E rece noaptea printre gânduri
şi stelele-s adormite toate,
încerc s-adun uitate rânduri
risipite de vise-ndepartate.

Trăiri de-o clipă înfioară
sentimente de mult uitate,
şi-n liniştea care-nfăşoară
un cântec zarea străbate.

O simplă melodie încălzeşte
gânduri care pornesc la dans,
muzică suavă le-nsoteste
într-un continuu balans.

Tristeţea dintr-odată dispare
şi-n noaptea rece de toamnă
speranţa uşor reapare
încălzită de-o melodie de dans.

Iubirea , trezită de dor
printre gânduri zboară,
încălzită de ritmul ameţitor
către suflete pereche coboară.

Timpul

Timpul aşează-n clepsidră
clipele, una câte una,
şi cu abilităţi de salamandră
îşi ascunde trecerea difuză.

Misterios, nevăzut de nimeni
te-ntrebi oare există?
dar când priveşti la oameni
simţi cum din chipuri muşcă .

În trecerea spre neştiuta zare
cum să-i incetineşti zborul,
iar din calea-i necruţătoare,
poţi să -ţi fereşti viitorul?

Îl simţi cum s-aşează pe umeri
şi-ţi cere să-l porţi în spate,
risipind mulţime de gânduri,
doar îi eşti dator până la moarte

Lacrimi de cer

Umeri de uriaşi
sprijină cerul supărat,
iar vântul poartă agale
pe-nălţimi golaşe
doar lacrimi şi oftat...
Suspine adânci
luminează sacadat
şi zgomote îndelungi
înspăimântă orizontul inegurat.
Dintr-odată, lacrimi mari
lncep să se prelingă
pe obrazul de nori
şi curg înspumate
risipind petale de flori.
Plouă sau lacrimi de cer
învăluie dureri adunate-n mister?

Sărutul timpului...

Fereşte-te,
amintirea trezită surâde uşor
pe margini de gând plutesc chemări
timpul trece printre noi, nevăzut
tipărindu-şi nemurirea cu-n sărut...
Chipul se-ncreteste la atingerea clipei
şi ochii nu văd zbaterea de vise
care s-adoarmă gândurile-n zori
sau să zboare spre neştiute depărtări..

Sărutul timpului
ucide vise în nopţile fără somn,
albeşte tâmplele atunci când vrei să zbori,
aduce uitarea printre gânduri răsfirate
şi cu fiecare clipă te aduce mai aproape de moarte...

Fereşte-te...

Ieri şi mâine...

Undeva, la un capăt uitat de lume
ziua de ieri vorbeşte cu ziua de mâine:
-Eşti tristă şi lipsită de vlagă !
rosteşte mâine voioasă
ai honarit prin lume de pomană
nimic nu s-a ales din tine
ai spulberat speranţe şi vise
te-ai risipit pe drumuri închise.
-Te-nşeli copilă! răspunde ieri
drumul meu a fost plin de mister
am înfăptuit lucruri măreţe
soarele mi-a dat bineţe,
iar trecerea mea a fost însemnată
pentru mulţi copii a fosit
prima lor zi din viaţă...
Aşa că ai grijă şi tu cum treci
fără de veste devii ca şi mine
ratând şansa de a mai fi mâine...

Iluzii...

M-am înconjurat cu iluziile aduse de vânt,
m-am risipit făcându-mi din cuvinte legământ
şi din fraze adunate castele am ridicat,
dar s-au sfărâmat imprastiinu-se la primul oftat.

Am luat totul de la început, fără să mă gândesc
că visele sunt doar gânduri care se risipesc,
am clădit iar şi iar mânată mereu de acelas vis
citadele risipite de realitate în abis...

Anii au stârns toate iluziile în buchet
speranţele adunte-s acum intr-un regret.
doar visele mai freamătă, iar odată cu zorii
dispar in infinitul albastru al depărtării ...

Iubire si vraja

Un cântec s-aude discret parcă
ş-un vis ar vrea să se nască.
inima-mi tresaltă în piept
dar o voce-mi strigă -e târziu,
iubirea şi vraja fac sufletul pustiu...

N-ascult îndemnul şi las speranţele
să zboare în ritmuri vrăjite de stele,
noaptea-şi împleteşte din fum coroană
risipind ceaţa printre trăirile mele
şi vocea-mi răsună -iar doruri grele...

S-ascult şi să m-ascund printre gânduri
să mă pierd între nescrise rânduri
sau, să las visele să zboare-n depărtare
în ritmul melodiilor purtate de vânturi
să plutesc printr-al stelelor frânturi..

Vocea mă-ndeamnă să fug de vraja iubirii
să nu mă las ademenită de iluzia fericirii,
totul este trecător în viaţă şi dispare
cum se risipeşte roua la căldura dimineţii
când soarele alungă valurile cenuşii ale nopţii.

Stele uitate...

Se pierd uşor în noapte
stelele de toţi uitate,
nu e nimeni să le privească
de ele să-şi amintescă
şi-n noaptea târzie
se sting precum o flacără pustie...

Au privit indelund depărtarea
nu se uita la ele nici marea.
iar în linistrea sidefată
zarea nu-i de nimeni observată,
aşa c-au hotărât să dispară
de pe cer şi să s-ascundă-n uitare.

Stele uitate se pierd murmurând,
se sting neştiute plângând
şi pe bolta încărcată de lumină
nu se mai ştie c-au fost flacără plină,
alte stele strălucesc acum pe boltă
şi fac cerul să pară o torţă...

Clipe ...

Simţi apriga zbatere a clipelor de dor
când nu vor să s-adune-n secunde
şi vrăjite de-al timpului înalt zbor
vor zarea infinită să colinde?

În zadar se zbat printre raze de soare
înfruntând albastrul infinit al zării,
sau s-ascund printre valuri de mare,
secundele trec, ş-adună clipele durerii...

Mângâiat de a timpului chemare
uiţi că viaţa uşor se risipeşte,
aştepţi a viselor sublimă întrupare
şi te trezeşti ajuns la bătrâneţe.

Iluzii ascunse-n picături de vrajă
ameţesc gânduri să pornească-n zbor.
timpul spulberă a clipelor mreajă
şi te pierzi în căutarea eternului dor...

O clipă -n picătura de infinit
atât e zborul nostru-n imensa zare,
până să aflăm, în neant ne-am risipit
in speranţa unui nou răsărit de soare ...

Fantezii de cuvinte

Înfăşurată-n cuvinte
ascund goliciunea clipei,
timpul se furişează cuminte
sorbind fantezia ursitei
şi din falduri de silabe pocite
răsar iluzii închinate ispitei...

Literele s-ascund speriate,
nu vor s-audă melodia
pe care cuvinte-ntortochiate
o fredonează risipind ideia,
că pentru trădarea din cuvinte
ele, literele poartă toată vina...

Tăcerea cuprinde pentr-o clipă totul
nici o silabă nu mai are tăria
să se avânte înfruntând potopul.
rămâne singură curajoasă, hârtia
care poartă cu fală înscrisul,
cuvântul scris duce măreţia...

Popas de gand...

Printre secunde, ganduri
si printre ganduri, cuvinte,
de ai timp sa le asculti
mereu sa-ti aduci aminte,
suntem doar o picatura de infinit
cautarea eternului zenit...

Jocul...cu viaţa

Jocul...cu viaţa



Viaţa
se joacă cu noi,
ne trimite-n vise cărări
gânduri poartă spre zări
iar noi...
ne pierdem în căutări...

Fermecaţi
pornim pe neştiute poteci
Dumnezeu ajută pe unde treci
şi netezeşte aspre stânci
de ştii
curat să petreci

Viaţa...
e însă-şi, e un joc
perfid, unde nu e noroc
pe care de vrei sau nu vrei
îl joci...
chiar fără temei...

Iar noi
uităm că-i un joc
ameţiţi şi purtaţi de val
ne avântăm în larg
fără cârmă
cu corabia fără catarg...

Cotidian

Trec zilele uşor
şi cu ele cât-un nor,
azi aflii că la stat
concedieri s-au anunţat,
a-au scumpit gazele
şi cu ele toate cele,
viaţa este tot mai grea
lumea şi ea-i tot mai rea.


Peste toate ce să vezi
bacalaureatu-i cu corvezi,
rezultatele s-au afişat
mulţi candidaţi au picat
vinovaţii unde-s oare
de nu răspund la întrebare,
s-a întărit disciplina
şi ea poartă toată vina.

Nu-s elevii vinovaţi
că n-au fost îndrumaţi
să vină zilnic la şcoală,
a fost profa mototoală
că i-a trecut pe toţi
pe chiulangii şi hoţi
nu pe note şi cultură
doar pe bani fără măsură.

Lăsând glumă la o parte
noi car-avem un pic de carte,
vinovaţi suntem cu toţi
c-ascultăm şi stăm la porţi
nu zicem nimic din gură
nu luăm nici o măsură,
copii nu mai învaţă
şcoala a devenit o piaţă.

Democraţia prost înţeleasă
şi libertatea greşit aleasă
au făcut regulile inutile
valorile reale puerile,
iar politicul în fine
face legea cum se cuvine
nu cu dreptate şi măsură
ci cu bani şi dat din gură.

Dragostea, sublimă cunună...

Iubire,
poartă petalele de flori
şi lacrimi
risipeşte roua-n zori,
cuvinte
străbat margini de univers
în căutarea
sentimentelor ascunse-n vers...

Simţi,
mângâierile clipelor când trec
sărută
gândurile când cu mine se-ntrec,
aripi
de vis le poartă printre zări
spre tine
când nu-mi răspunzi la chemări...

Timpul
îşi poartă paşii-n ritm sacadat
alunecă
şi fără să ştii viaţa ţi-a brodat
semnele
deşi târziu intodeauna apar
desenate
parcă mereu cu acelas tipar...

Lasă
gândurile cu ferestrele deschise
în suflet
să pătrundă miile de vise,
în zbor
să plecăm împreună,
purtaţi
de a dragostei sublimă cunună...

Gând şi cuvânt

Pe lespezi de piatră
bătătorite de vânt,
se rostogolesc de-a valma
gând şi cuvânt.

Măsuri nevăzute
a unui ritm sacadat,
de timp percepute
bat neîncetat.

Şi clipele trec
mângâind tăcerea,
nimic nu rămâne
nici măcar adierea.

Pe laspezi de piatră
mărturii peste timp,
doar urme adânci
ale unui trecut anotimp

Gând şi cuvânt
oglindă de suflet,
poatra pe pământ
al nostru umblet.

Pescăruşi...

Cu aripile larg deschise
şi ochii care privesc înaltul,
plutesc pe-ntinderea albstra
de-a lungul şi de-a latul.

Poartă străluciri de soare
pe aripile de lumină
iar cântecul aprinde-n zare
mulţumirea gândului deplină.

Şi marea le răspunde-ntruna
cu dans de valuri înspumate,
la cântecul pe care luna
îl poartă până-n miez de noapte.

Dorinţa lor de libertate
le călăuzeşte zborul spre înalt,
iar marea cu ale ei ape vrăjite
cheamă pescăruşii iar la mal.

Umbre

Petale de-ntuneric împrăştie zarea
şi printre ele gânduri răvăşite
s-ascund, când vine înserarea,
în aşteptarea viselor împlinite.

Voaluri sidefii s-aştern uşor
peste privirea care caută lumina,
umbre se strecoară-ncetişor
pitindu-se de razele de lună plină.

Şi când întunericul tăcut cuprinde
zările pierdute pe a timpului aripă ,
umbrele-şi încep zborul care desprinde
realitatea de fantasmele ce se-nfiripă.

Umbre cu ciudate-nfatişări şi forme
plutesc între lumină şi-ntuneric,
parc-ar fi monştrii uitaţi de lume
sculaţi dintr-un tărâm de vis feereic.

Dar cand zorii deschid pleoape de lumina
umbrele se pierd in faramele de ceata,
iar zarea freamata de soare plina
si vesela in fiecare dimineata.

La umbra nopţii

Ascult cum noaptea suflă-n felinare
cu zgomote ciudate de stricate fiare
şi-n valuri de ceaţă ascunde lumina
până dimineaţă când fuge ca nebuna.

Chemaţi de a vântului aprigă suflare
norii acoperă lumina din zare,
printre falduri cu-ntuneric pudrate
noaptea-şi plimbă cosiţele răsfirate.

Aş vrea şi eu să pot ascunde gânduri
să mă pot pierde printre uitate rânduri,
umbra nopţii să mă prindă-ntre neguri
să rămân acolo pentru alte vremuri.

Dar nopţile pier şi cu ele trece viaţa
visele se spulberă până dimineaţa,
şi din ascunse unghere de noapte uitate
răsare lumina şi uităm de toate...

Noaptea

Picaturi de intuneric ascund timpul obosit,
Luna cauta racoarea-n lacul parasit,
Vantul pentr-o clipa s-a oprit si fascinat,
Priveste cum stelele s-au apucat de dansat.

Dintre umbre bufnitele pornesc galagioase
Spre inaltul cer , dar s-ascund furioase,
Speriate de ale lunii raze frmecate,
s-ascund iar in cotloane vechi si uitate.

Noapea-si imprastie trena-i intunecata
Si acopera cu ea intinderea indepartata
Doar umbre cuidate se misca de vant purtate
Invaluind in mister zarea pana departe.

Linistea-i doar de un batran orologiu deranjata
Care s-apuca sa bata la miazul noptii ora exacta,
Pe aleile parcului imbatranite de vremea ce nu iarta
Doar amintirile mai au curaj sa mai treaca cate-odata.

M-am pierdut

M-am pierdut
printre iluzii şi vise,
pornisem un urcuş
spre zările deschise,
unde norii au ascuns
gânduri de realitate ucise.

Vântul hain
a spulberat orice culoare
ş-acum rătăcesc
în căutarea clipei de soare,
care să trezească
visele din uitare.

M-am pierdut
printre picături de iubire
şi n-am simţit
ploaia care cădea-n neştire,
învăluind
clipele cu-n văl de mistere.

Amintiri

Mi-am oglindit visul în ochii tăi,
verzi ca depărtarea,
şi dintr-odată amintiri
au năvălit în suflet.
Un izvor de lacrimi
a slobozit picături de durere
una câte una, sfărâmând uitarea...
Amintirile nu mor.

Linişte

E linişte,
sub frunzele de ger uscate
ies gângănii amorţite
şi-şi întind la soare
speranţe, vlăguite de ninsoare

În linişte,
clipele-şi trec mirarea,
chinuindu-se cu-ntrebarea,
cum de sunt de timp risipite
oare chiar nu-s de loc iubite?

De linişte
e cuprins şi sufletul meu
gândurile-s risipite şi-i greu
din sunete de vise răsfirate
s-aduni cuvintele uitate.

E linişte?
Agitaţia-i de aer purtată
mugurii-şi deschid ochi de verdeaţă,
din pământul aburind, fire de iarbă
scot zeci de degetele aşezate-n salbă.

În linişte,
înserarea închide ochii zării
stăpânire pe depărtare au pus norii.
şi ascunse de noaptea întunecoasă
cuvintele dorm în atmosferă ceţoasă ...

Se scutură pământul...

Se scutură pământul, se scutură de noi
obosit d-atâta trudă , de praf şi de gunoi...
şi ape vin să spele, răutăti, durere
pe toate învăluindu-le-n mistere.


Se scutură pământul cu furie de zeu
mâniat , acolo-n ceruri este Dumnezeu,
poruncile sfinte sunt de mult uitate,
iar legile creştine-s mereu încălcate.

Se scutură din adâncimi pământul
iar zările privesc înlăcrimate vântul
care sueră printre ruinele împrăştiate
peste tot ,şi mirosind a moarte...

Haiku

Ganduri pierdute
adieri de  sperante
o primavara...

Gânduri

Port  pe  umeri   mii de   vise  acoperite de a timpului   ninsori,  pe   tâmple-mi stau  făclii aprinse  iar  sufletul  freamată cu primii zori.    Din inimă  pornesc spre zarea largă  vibraţii  purtătoare de iubire ,  ochii privesc spre lumea-ntreagă  în căutarea unui strop  de fericire.    Pe buze  cuvintele  stau adunate   învălmăşite de-a gândurilor  zbor,   aşteaptă doar un semn  şi pornesc toate   spre  nesfârşita ţara a cuvintelor.     Tălpile îmi  ard când ating pământul   în lungul  drum  de destin  înfiripat,   iar în mâini strâng  cu putere  jurământul   de a  înfăptui  visul  meu  înaripat.

(2395 caractere disponibile)