Întreb toamna

 Am sufletul plin de iubire  
 dar din ochi, lacrimi stau să cadă
 oare toamna mi-a dat în privire
 nostalgia  rece de zăpadă?
 
 Gândurile  privesc departe
 spre zările  uitate de lume,
 doar pe jos  zac împrăştiate
 vise risipite de vreme.
 
 Are rost printre frunze  rupte
 şi-ngalbenite de al toamnei har
 să caut visele  pierdute
 de timpul neobosit  hoinar?

Parcă bucăţi din sufletul meu
se desprind   şi   cad uneori.  
printre  frunzele răvăşite    
de vântul car-a suflat în zori.
 
 Aş întreba toamna de ştie
 cum în nopţile pline de ceată 
 risipeşte   melancolie
 de uitam de  flori si verdeata?

Sau poate asta ii e menirea
de milenii este mereu la fel,
doar noi  cautam cu privirea
si ne pierdem in regrete astfel.

Sau poate asta îi e menirea  
de milenii este mereu la fel,
doar noi  căutăm cu privirea  
şi ne pierdem în regrete astfel.