Nebunul

Îi  privești  și nu-nțelegi
 ce s-a întâmplat ,
 cum de privirea-i străină  
 și sufletu-i   mutilat.
 
 Cu  ochii triști 
 privește-n depărtare  
 sunt goi  pe dinăuntru
  și nu-i nimic în zare.
 
 Se-nfurie d-odată 
 și zgomote ciudate  
 învăluie tăcerea,
 doar silabe nearticulate.
 
 Se trântește la pământ  
 țipă -n disperare,
 apoi se liniștește iar  
 ce se-ntâmplă oare?
 
 Te prineste îndelung
 dar nu te vede  
 îi vorbești  cu răbdare
 dar nimic nu crede,
 
 S-ascunde , fuge  
 refugiat în lumea lui
 în zadar vrei să-l trezești  
 asta-i soarta  nubunului