Linişte

E linişte,
sub frunzele de ger uscate
ies gângănii amorţite
şi-şi întind la soare
speranţe, vlăguite de ninsoare

În linişte,
clipele-şi trec mirarea,
chinuindu-se cu-ntrebarea,
cum de sunt de timp risipite
oare chiar nu-s de loc iubite?

De linişte
e cuprins şi sufletul meu
gândurile-s risipite şi-i greu
din sunete de vise răsfirate
s-aduni cuvintele uitate.

E linişte?
Agitaţia-i de aer purtată
mugurii-şi deschid ochi de verdeaţă,
din pământul aburind, fire de iarbă
scot zeci de degetele aşezate-n salbă.

În linişte,
înserarea închide ochii zării
stăpânire pe depărtare au pus norii.
şi ascunse de noaptea întunecoasă
cuvintele dorm în atmosferă ceţoasă ...