M-ai luat uşor toamnă de mână
ş-am pornit în zbor spre zarea senină,
ai vrut să-mi arăți a ta nemărginire
alintându-mă cu vorbe de iubire
Am colindat peste câmpuri înverzite
şi livezi încărcate, de soare parguite,
viile împrăştiau miros de tămâioasă,
iar amurgul ne chemă spre seară acasă
M-ai dus printre crizanteme înflorite
unde culorile se-ntreceau în nuanțe vrăjite
şi-n pădure toamnă-mpreun-am fost
mai ştii când veverițe-şi căutau adăpost?
Ai pătruns încet la mine-n suflet
vrăjind cuvînt, gânduri şi umblet,
speranțe mi-ai dat şi într-o seară
ai plecat cu toate pentru-a câtă oară?
Mi-ai răvăşit gânduri şi vise
şi le-ai amestecat cu frunzele ucise
de sărutul brumei înşelător,
uitând că sunt un simplu muritor...
Ai zburat apoi toamnă printre ulmi
cu alai de frunze şi ceată pe culmi,
mi-ai lăsat sufletul în ruginiu îmbrăcat
m-ai fermecat toamnă ş-apoi ai plecat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu