CV-ul meu

 Mă numesc cumva
   cei ce mă cunosc,
 iar ceilalți mă ignoră,
 m-am născut  iarna
 într-o zi de luni
 când soarele încerca
 zăpada , la gust.
 Studii, am făcut 
 dar ce importanță are
 pentru visare
 studiile nu sunt necesare.
 De lucrat ,
 am mai lucrat  uneori,  
 când noaptea 
 săruta primii zori
 eram ocolo
 cu visele mele,
 căutam iluzii
 printre stele.
 Specializări 
 și masterate
 la visare nu se poate,
 dar poate organizează
 cineva și așa ceva.
 Sunt conștiincios
 din fire,
 urăsc minciuna,
 nu admit nici 
 măcar una,
 mă adaptez
 noilor condiții
 mai ales în materie 
 de vise.
 Să conduc mașina
 nu știu, dar mă pot 
 deplasa cu imaginația,
 

Suspin

  E atâta mare-ntre noi
 de mă-ntreb, cum de-n zilele cu ploi
 marea nu  mă  scufundă
 în apa ei  învolburată
 și stâncile care stau pe mal
 spălate d-atâtea valuri înspumate
 nu se sfarmă când aud
 suspinul mării agitate...
 Cuvintele care și-au găsit sălaș
 în unghere de suflet ascunse
 ascultă suspinul din glas
 și-ncearcă-n mare să se afunde...
  De aceea marea mea
 suspine poartă-n valuri
 și depărtarea duce cu ea
 lacrimi  adunate-ntre maluri....

Sfârșit de iarnă...

Agățate de gânduri stinghere
  ramuri de vis stau rezemate,
  vântul adie și ușor împrăștie
  miros de flori scuturate .
 
 Printre crengi  de ger răvășite  
 șoaptele  s-ascund  zgribulite
  frigul a pus stăpânire pe zare
  și  parcă-s toate adormite.
 
 Din înalt în valuri de mătase
 cad picături de aer  înghețat
  parcă-s fulgi geruiti de zăpada
 sau poate iarnă s-a descălțat.
 
 Și din uriașe cizme de paradă  
 aruncă cu grabă ultimii  fulgi,
 simte prinavara și să nu  piardă
  se-mprăstie-n grab  să n- o alungi.

Iubirea mării

Din timpuri pierdute-n  uitare
marea  iubea cu ardoare  vântul  ,
împreună se-nălţau spre soare
s-apoi  sărutau   pământul.

Si-n  înspumate atingeri
se împrăştia  iubirea lor,
când vântul   ţinea prelegeri
despre  îmbrăţişarea norilor.

Spre larg porneau   ignorând şi timpul
îmbrăţişaţi se risipeau  uşor,
el  pierdut în nesfârşită zare 
şi  ea, picături  în spumă norilor.

Dar intr-o zi  vântul supărat
a părăsit marea şi-a plecat,
spre alte zări de  ape adorat
de marea  mea  uitând şi de uscat.

Dar alte vânturi  vin din depărtări
cu-mbrăţişări prelungi de valuri
şi  gânduri  se risiprsc  spre zări
în căutarea vechilor  limanuri.

Altceva...

Ciudat,

cuvinte auzite iar şi iar

sunt  mereu rostite,

parcă-s  dintr-un tipar,

iar noi vrem altceva...

Mângâieri când seara vine

sau şoapte de iubire în amurg

spuse o vreme

până ne plictisim

şi  din nou  vrem altceva.....

Fantezii de-o clipă

ameţesc gânduri fugare,

iubirea uşor se-nfiripa

s-apoi zboară  spre altă zare,

dar noi vrem mereu altceva.

Atunci când  gestul contează,

iar fioru-i doar o amintire

ne te amăgii-n zadar

asta nu-i iubire...

Atata durere...

 Dor clipele când pe lângă mine trec
 
 și mă-ndeamnă  cu ele  să petrec,
 
 aerul doare când  intră în piept
 
 încercând  să mă țină  mereu drept.
 
 Visele  frumoase  dor uneori
 
 când sunt alungare de primii zori
 
 și nopțile  lungi poartă dureri
 
 în drumul lor spre nicăieri
 
 Dar    care durere-i mai mare
 
 în lumea asta  luminată de soare
 
 a frunzei ruptă cu furie de vânt
 
 și aruncată jos,  pe pământ,
 
 sau  a bobocului  plăpând de floare
 
 înghețat de a gerului sărutare?
 
 Cum să măsori durerea din suflet
 
 când încetează al vieții umblet,
 
 și singurătatea  învăluie viclean
 
 ucigând și cel mai ascuns elan
 
 și cine poate să spună vreodată
 
 dacă durerea poate fi măsurată?