Dor clipele când pe lângă mine trec
și mă-ndeamnă cu ele să petrec,
aerul doare când intră în piept
încercând să mă țină mereu drept.
Visele frumoase dor uneori
când sunt alungare de primii zori
și nopțile lungi poartă dureri
în drumul lor spre nicăieri
Dar care durere-i mai mare
în lumea asta luminată de soare
a frunzei ruptă cu furie de vânt
și aruncată jos, pe pământ,
sau a bobocului plăpând de floare
înghețat de a gerului sărutare?
Cum să măsori durerea din suflet
când încetează al vieții umblet,
și singurătatea învăluie viclean
ucigând și cel mai ascuns elan
și cine poate să spună vreodată
dacă durerea poate fi măsurată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu