Cad cuvintele rostogalindu-se sacadat
iar gândurile tresar parcă din somn trezite,
ascult vântul cum cântă ca un pian dezacordat,
când mângâie cu răceală crengile dezgolite .
Au îngheţat şi gândurile privind fereastra
acoperită cu flori opace de cristal,
albă e întinderea şi liniştea sinistră .
pare că-i aşezată pe un imens pedestal.
Adormite-s zările pline de lumină
şi sclipesc sărutând întinderea tăcută,
strălucitor de albă e valea şi divină
pare depărtarea, în a iernii ţinută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu