Un joc

 Un joc  pare viaţa ,
  un joc ciudat,
 pe care-l  repeţi  mereu
 şi  pe care niciodată   nu l-ai-nvatat...
 
  Ai   pierdut,  ai câştigat
 nimeni n-a observat.
  ai căzut, te ridici  iar
  trebuie doar să joci
  ritmul este datul sorţii...
  Să te opreşti ai vrea
  dar nu se opreşte muzica
  aşa că joci mereu
  până -ntro zi 
  când clipa  se va oprii
  şi  jocul se va sfârşi...

Stări...

Gânduri, gânduri risipite
pe frunze de vis, ofilite
sunt absorbite de mare
în goana după uitare...

Aud vântul cum colindă
picuri de suflet în oglindă,
praf de stele cade-n zare
iluzii, pete de culoare...

Pe drum, cuvinte pierdute
suspină, de nimeni dorite,
strigăte de durere
înghiţite de tăcere...

Din cer cad lacrimi de zare
norii plâng şi ei după soare,
tristeţea s-ascunde de timp
aşteptând un alt anotimp.

E primăvară!

D
Dintre frunze putrezite
răsare-n grabă mare,
se-ncălzeste
la blândele raze de soare
un ghiocel,
Priveşte-n jur
s-ascultă
pâraie cum susură,
şi-ndeamnă să răsară
firele de iarbă ascunse
şi florile  zgribulite de frica
gerului, puse să le ucidă.
De sus, de pe crengi adormite
muguri verzi, cu priviri rătăcite
clipesc rar şi se-ntreabă :
-e primăvară ?
Răspund în cor
ghiocei şi viorele
ce-şi clătesc petalele
în roua sclipirilor de stele
-e primăvară!

Te iubesc!

Te iubesc,
şi-n nopţile-nstelate
las razele de lună
să-ţi  mângâie  visele ,
iar gândurile toate
le trimit încărcate
cu dragostea mea ,
să te  alinte uşor
că să uiţi de dor.
Iar când zorii-şi deschid
pleoapele  încărcate cu lumină,
rog  roua  dimineaţa
să-ţi sărute faţa
şi şoaptele de vânt
să-ţi spună al meu dor
murmutand încetişor
printre ramuri 
amorţite
ce simt în suflet iubite!

Declaraţie de dragoste

 Poţi tu oare,
 când auzi aceste două
 vrăjite cuvinte
 să -nţelegi,
 cum te port în minte
 şi cum gândurile
 se-nfioară
 acum, la fel ca prima oară 
 când la tine mă gândesc?
 
 Simţi tu oare,
 fiorul  acela minunat 
 care sufletul  cuprinde
 şi inima răspunde
 în ritm accelerat,
 când gândurile s-adună
 undeva,  aprope de lună
 şi d-acolo vibrează
 pe aceleaşi unde, sacadat?

 Nu pot cu simple cuvinte
 să spun  inima ce simte,
 când lângă mine te  ştiu,
 cum mă  simt  împlinită
 când ştiu că sunt iubită
 şi  eşti lângă mine mereu
 atunci când îmi este greu
 dar,  vreau  să-ţi spun doar
  că TE IUBESC!
 
 

Sunt doar iubire

 Mă risipesc şi m-adun sub noianul de cuvinte,
  descopăr o lume străină ş-aş vrea să dispar,
  dureri ciudate mă-nvăluie şi m-apasă,
  iar paşii străbat mereu  drumuri fără  hotar. 
  Bucăţi de sunete îmi revin în minte
  caut înţelesuri în frânturi de vis,
  sunt doar iubire şi încerc din cuvinte
  să-mpart trăiri de necuprins. 
  Dac-aş ştii  cum s-aprind din cenuşa răvăşită
  cu o scânteie focuri eterne,
  poate gândurile n-ar mai plânge 
  şi tristeţea s-ar pierde, măcar pentru o vreme.
 
 
 
 Dar sunt doar o picătură de iubire
  din imensa minune ce-nfioară  şi cuprinde
  fără voie sufletul,  dăruindu-i fericire.

Glasul iubirii

Şoapte aleargă printre noi
căutând un loc de odihnă,
colindă gânduri şuvoi
şi trăiri ciudate-nfiripă.

Aprind dorinţe pierdute
şi mângâieri uitate revin,
iubirea-mi mângâie amintirea
şi de lumină mi-e chipul plin.

Glasul iubirii mă cheamă
cu muzica-i plină de har
vino şi tu lângă mine
visului să-i dăm aripi în dar.

Ating cu visul depărtarea
şi şoaptele mă-nsotesc mereu,
gândul îmi ascultă chemarea
tu auzi cum te chem mereu?

Fii iubire

Lasă clipa să-ţi înfăşoare visul
 şi porneşte spre  zarea nesfârşită,
 sărutul depărtării să-ţi mângâie buzele
 şi fii  iubire în calea vânturilor.   
 
 Simte mângâierea  palmelor mele
 în fiecare  rază de soare ,
 iar când noaptea-şi aprinde făcliile
 trimite-mi un semn pe a stelelor vâlvătae.
 
 Din cenuşa frunzelor uscate
 şi din amintirile trecute-n uitare
 aprinde văpaia  focurilor mistuitoare
 şi fii iubire  pentru o viaţă.
 
 

O banca-n parc

O bancă-n parc uitată,
cu scândurile însemnate de vreme
oftează privind la cerul
care -ncarcă zarea cu nori
şi liniştea învăluie depărtarea
în aşteptarea revărsării de ninsori...

E tristă banca şi -i obosită
d-atâtea gânduri răvăsite,
iar pe aleile parcului, tăcerea
îşi poartă trena îngândurată
ca nu cumva vreo şoaptă
să trezească la viaţă
natură, adormită toată...

Păşesc încet, printre frunze uscate
care foşnesc sub greutate,
iar zgomotul lor trezeşte uitarea
aţipise pe bancă, visând poate
la cum să se strecoare
printre amintirile
care nu se uită niciodată...

A mai trecut o zi, şi încă una
se pierde în negura depărtării
rămâne doar banca-n parc
nemişcată, aşteptând
rasele jucăuşe de soare
care să trezească
primăvara la o nouă viaţă...

Vraja noptii

Bat frunze uscate la uşi de-ntuneric,
noaptea pătrunde în uitate colţuri de cer,
păşesc agale printre clipe rebele
gânduri fugare risipite de vânt şi ger.

Aş vrea să prind cu mâna o rază de lună
ce-şi caută loc printre stropii de zare,
să mângâi cu gândul licărirea de stele
care-n în taină s-oglindeşte-n mare.

M-aş ascunde printre nori s-urmăresc
când noaptea-şi pun roachia de mătase,
şi-şi împrăştie-n valuri trena bogată
confecţionată din volane vaporoase.

Să văd cum îşi aşează mantia vrăjită
şi-o aruncă peste-ntinderea de vise,
cum norii acompaniaţi de vânt dansează
fascinaţi de frumuseţea nopţii întinse.

Iar când zorii-şi deschid pleoapele de soare
noaptea s-ascunde în spatele zării,
d-acolo priveşte imensa depărtare
şi pregăteşte o nouă vrajă a serii.

O zi

Împrăştie vântul miresme diafane
 în aerul ce mângâie clipele-n zbor,
 pe gene  s-aşează sclipiri astrale
 şi privirea se-ncarcă cu-n tainic fior.
 
 Amintirea trezeşte doruri uitate
 şi valuri ciudate mă-nvăluie uşor,
 te simt lângă mine deşi eşti departe
 şi-n gură-mi vine un gust acrişor.
 
 Vântul scârţie  uşor un oblon ruginit
 şi liniştea se frânge-n fărâme pe jos,
 iar streaşina   picură -n stropi de argint
 secunde,  asemenea  unui  uriaş vânjos.
 
 O rază de soare s-ascunde de nori
 şi altele o urmează-n tăcere,
 astăzi alunecă încet spre ziua de ieri
iar  mâine se va naşte din azi, care piere.