O banca-n parc

O bancă-n parc uitată,
cu scândurile însemnate de vreme
oftează privind la cerul
care -ncarcă zarea cu nori
şi liniştea învăluie depărtarea
în aşteptarea revărsării de ninsori...

E tristă banca şi -i obosită
d-atâtea gânduri răvăsite,
iar pe aleile parcului, tăcerea
îşi poartă trena îngândurată
ca nu cumva vreo şoaptă
să trezească la viaţă
natură, adormită toată...

Păşesc încet, printre frunze uscate
care foşnesc sub greutate,
iar zgomotul lor trezeşte uitarea
aţipise pe bancă, visând poate
la cum să se strecoare
printre amintirile
care nu se uită niciodată...

A mai trecut o zi, şi încă una
se pierde în negura depărtării
rămâne doar banca-n parc
nemişcată, aşteptând
rasele jucăuşe de soare
care să trezească
primăvara la o nouă viaţă...