Bat frunze uscate la uşi de-ntuneric,
noaptea pătrunde în uitate colţuri de cer,
păşesc agale printre clipe rebele
gânduri fugare risipite de vânt şi ger.
Aş vrea să prind cu mâna o rază de lună
ce-şi caută loc printre stropii de zare,
să mângâi cu gândul licărirea de stele
care-n în taină s-oglindeşte-n mare.
M-aş ascunde printre nori s-urmăresc
când noaptea-şi pun roachia de mătase,
şi-şi împrăştie-n valuri trena bogată
confecţionată din volane vaporoase.
Să văd cum îşi aşează mantia vrăjită
şi-o aruncă peste-ntinderea de vise,
cum norii acompaniaţi de vânt dansează
fascinaţi de frumuseţea nopţii întinse.
Iar când zorii-şi deschid pleoapele de soare
noaptea s-ascunde în spatele zării,
d-acolo priveşte imensa depărtare
şi pregăteşte o nouă vrajă a serii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu