Raze de soare
ard de nerăbdare
să vadă toate florile-nflorite,
iar picături de rouă
umezesc în taină
ochii petalelor
deschiși spre zare.
Din loc în loc răsare
cât-un gând de mare
și vise zboară
la nisipul fierbinte
și la apa albastră
care mângâie
imaginația noastră.
În aer plutește
miros de fân cosit,
iar din înalt vântul
mai trimite cât-o adiere,
către pământul uscat
încălzit de soare
și de vara arzătoare.
Exist .Fiecare suntem unici ,totul e ca trecerea noastra prin aceasta lume sa nu provoace dureri ,suferinte ,remuscari. Am o varsta ,o jumatate de secol de cand incerc sa trec printre greutati si probleme ,dar am satisfactia ca nu au trecut acesti ani degeaba ,ca nu am facut niciodata nimanui rau si ca dupa puterile mele am adus un zambet pe fata si in sufletul celor care m-au cunoscut.
miercuri, 13 iunie 2012
duminică, 10 iunie 2012
Se scutura norii...
Norii, chemați din depărtare
au acoperit înălțimea albastră,
nu se mai vede în zare
decât cenușiul
care amenință cu ploaie.
Vântul, amestecă cu putere
aer, frunze și praf
și -mprăștie durere
printre florile din parc.
Din înalt încep să cadă
picături de ploaie reci,
care, rup ce-ntâlnesc în cădere
și se-mpăștie pe poteci.
Dintr-odată norii scutură amarul
în șuvoaie care curg ca un izvor,
iar depărtarea dispare
înghițită de mulțimea norilor.
Se scutur cu zgomot și ploaie
norii , adunați de destin
iar apa care cuge-n șuvoaie
spăla durere și chin.
au acoperit înălțimea albastră,
nu se mai vede în zare
decât cenușiul
care amenință cu ploaie.
Vântul, amestecă cu putere
aer, frunze și praf
și -mprăștie durere
printre florile din parc.
Din înalt încep să cadă
picături de ploaie reci,
care, rup ce-ntâlnesc în cădere
și se-mpăștie pe poteci.
Dintr-odată norii scutură amarul
în șuvoaie care curg ca un izvor,
iar depărtarea dispare
înghițită de mulțimea norilor.
Se scutur cu zgomot și ploaie
norii , adunați de destin
iar apa care cuge-n șuvoaie
spăla durere și chin.
sâmbătă, 9 iunie 2012
Risipit de clipe ....
Un timp adoarme depărtarea,
liniștea se culcă printre zări,
gândul nu se mișcă, iar uitarea
se furișează -ntre tăceri.
Poate un vis uitat de seară
să spargă liniștea din clipe
și de atâta zgomot, iară
povestea să se-nfiripe.
Dar e liniște din nou în zare
chiar și timpul pare adormit,
risipită de clipe, iubirea
își caută sufletul răvășit.
Ai fost o dulce adiere
am fost poate o boare de vânt,
ne-am risipit în tăcere
ne-am pierdut în nespusul cuvânt.
liniștea se culcă printre zări,
gândul nu se mișcă, iar uitarea
se furișează -ntre tăceri.
Poate un vis uitat de seară
să spargă liniștea din clipe
și de atâta zgomot, iară
povestea să se-nfiripe.
Dar e liniște din nou în zare
chiar și timpul pare adormit,
risipită de clipe, iubirea
își caută sufletul răvășit.
Ai fost o dulce adiere
am fost poate o boare de vânt,
ne-am risipit în tăcere
ne-am pierdut în nespusul cuvânt.
Trepte de-ntuneric...
Trepte de-ntuneric
drum spre nesfarsit,
sau poat-un vis feeric
de realitate depasit.
Lumina se ascunde
si-n calea nesfarsita,
intunericul desprinde
clipa de iubire dezgolita.
Astept printre cuvinte
s-aud ce nu s-a spus,
dar din gesturi marunte
gandul imi -e rapus.
Fara sa vreau cladesc
trepte de-ntuneric,
si gandu-mi irosesc
pe-un car alegoric.
drum spre nesfarsit,
sau poat-un vis feeric
de realitate depasit.
Lumina se ascunde
si-n calea nesfarsita,
intunericul desprinde
clipa de iubire dezgolita.
Astept printre cuvinte
s-aud ce nu s-a spus,
dar din gesturi marunte
gandul imi -e rapus.
Fara sa vreau cladesc
trepte de-ntuneric,
si gandu-mi irosesc
pe-un car alegoric.
luni, 4 iunie 2012
Chemări...
Se-mprăstie dorul în seri cu lună
când stele-mi șoptesc noapte bună,
iar zarea ascunde -n neguri uitate
cuvintele spuse în miez de noapte.
Gânduri se-mpăstie la chemare
printre codrii adormiți de izvoare,
care -n curgearea suavă și lină
poartă spre-nalt iubirea divină.
În noaptea vrăjită de lumini și tăceri
când visele duc gândiri spre nicăieri
s-aud chemări de iubire car-adună
sufletele pereche sub clar de lună.
când stele-mi șoptesc noapte bună,
iar zarea ascunde -n neguri uitate
cuvintele spuse în miez de noapte.
Gânduri se-mpăstie la chemare
printre codrii adormiți de izvoare,
care -n curgearea suavă și lină
poartă spre-nalt iubirea divină.
În noaptea vrăjită de lumini și tăceri
când visele duc gândiri spre nicăieri
s-aud chemări de iubire car-adună
sufletele pereche sub clar de lună.
luni, 28 mai 2012
Nimic
Nimic nu luăm cu noi
când plecăm spre neștiute zări,
chemați de misterioase unde
ne risipim spre alte depărtări.
Rămân aici mângâieri de clipe
și dragostea risipită-n picături
de ploaia care răcoar-aduce
și viață pentru pomi și flori.
Rămâne aici frumusețea zilei
împrăștiată-n soarele din zori
și sărutul din roua dimineții
dăruit de înalte depărtări.
Și visele rămân, răvășite de tăcere
alături de sentimente ș-amintiri,
noi vom mai dăinui poate o vreme
în sufletele încărcate de iubiri,
ș-apoi învăluiți de uitare
nu vom mai fi nimic...
când plecăm spre neștiute zări,
chemați de misterioase unde
ne risipim spre alte depărtări.
Rămân aici mângâieri de clipe
și dragostea risipită-n picături
de ploaia care răcoar-aduce
și viață pentru pomi și flori.
Rămâne aici frumusețea zilei
împrăștiată-n soarele din zori
și sărutul din roua dimineții
dăruit de înalte depărtări.
Și visele rămân, răvășite de tăcere
alături de sentimente ș-amintiri,
noi vom mai dăinui poate o vreme
în sufletele încărcate de iubiri,
ș-apoi învăluiți de uitare
nu vom mai fi nimic...
joi, 24 mai 2012
Definiții ?
Definiții ?
Alergăm sau timpul ne alergă
să punem logică în toate,
ne-mpidicăm de o mulțime de fapte
când
delimităm sensul existenței
noastre
ș-atunci definim trecerea prin lume,
prin fapte
bune, sau mai puțin bune.
Dar cum
să definim iubirea
când în urma ei curg lacrimi
și
uitarea înseamnă patimi,
în sufletul rănit d-atâtea amintiri,
iar emoțiile
durere aduc în suflet,
când pașii plâng
pe- al nostru umblet?
Cum ai putea
defini durerea
când fratele pe care l-au crescut
acum mare și
om de vază , priceput
spatele-ți
întoarce și ură-ți poartă
că tu ești
neînsemnat și ar fi mai bine
dacă n-ar mai fi frate cu tine?
Și
fericirea ai putea s-o definești
când
mereu îngândurart și
trist tu ești
ai putea în puține
cuvinte să povestești
cum poți
fi fericit fără să iubești,
când și
mângâierea aerului doare
cum poți
defini existența trecătoare?
Încă o zi…
Încă o zi…
Pășesc
greoi prin colbul
cuvintelor sfărâmate,
tăceri apasă gândurile
și-n
aer vântul
spulberă ultimile petale
ale florilor de ,,nu mă uita,,…
Clipele grăbite
împrăștie în trecerea lor uitarea,
dar nu
mă pot agăța
de nici un strop,
îmi scăpa printre degete,
și
amintirile învăluie iar
Mai trece încă o zi…
Au inflorit castanii iar...
Au inflorit castanii iar….
Au inflorit castanii iar,
Candelabre de lumină,
Intr-un cadru princiar
De
liniste deplină.
Si aleea parfumata
Cu mister
invaluită,
Astazi pare fermecată
De castani impodobită
Printer firele de iarbă
Gaze privesc incantate,
Fiindca nu au alta treabă
La florile minunate.
Natura-n sarbatoare
Cheamă-n parcul inflorit
Cu parfum de flori in floare
Ne
urează -bun venit!
Căutări
Căutări
Când soarele
trimite raze
În universul
infnit
Nu știe
câte se vor pierde
Risipite în neant
Și
câte vor da viață
Visului către inalt
Căutăm o
viață-ntreagă
Visele să le-mplinim
Și ne
risipim aevea
Printre fărâme de nimic
Făr-a știi
vre-odată
Când plecăm spre infinit
Căutarea ni-e menirea
Țelul
nostru de a fi,
Cum s-atingem
nemărginirea
Dacă n-am căuta zi de zi
Împlinirea
care o dă fericirea
Când
iubești și ești iubit…
Au înflorit cireșii?
Au înflorit cireșii?
Adieri-nmiresmate poartă zarea
Și
vântul împrăștie-n depărtare ,
Vestea că livada-i înflorită
De
primăvară, cu bagheta ei vrăjită.
Mă-ntreb
au înflorit cireșii oare?
Și
vântul răspunde așezând
în palme
Petale scuturate de cireși în floare,
Semn al existenței noastre trecătoare.
Iar clipele
în trecerea spre infinit
Mângâie zarea încărcată de lumină
Și răspund de frumusețe-nfiorate
-Au inflorit cireșii toți-n astă-noapte!
Vino să vezi buchetele de floare
Cum atârnă de crengile înmugurite
Împrăștiind frumusețe
și candoare,
Printe suflete de vreme răvășite…
Flori de salcâm
Flori
de salcâm
Au înflorit salcâmii și
vrăjită-i zarea
parfumată și
senină-i depărtarea,
îmbrăcată-n alb de ghirlande
-nflorite
binecuvântate de soare ,
strălucesc iubite…
Fermecat vântul , pletele nu-și mai dezmiardă
de teamă ca mireasma vrăjită
să nu se piardă,
iar norii stau ascunși printre a timpului clipe
nu vor din greșeală
furtruna să –nfiripe…
Când Dumnezeu a împrăștiat
vrăjita licoare
peste gingășia
salcâmilor în floare,
a strecurat și
picături cu iubire pline
in nectarul fermecat al florilor
divine…
Iar acum parfumul împrăștiat
în zare
poară cu el miraculoasă licoare,
iubirea mângâie gândurile răvășite
s-aduce pace-n sufletele părăsite …
Străin
Străin
Caut printre
amintiri
Imagini
de mine știute ,
Locul unde m-am născut
Ș-am
crescut fără griji multe.
Dealul pare mai mic
Iar copacii au dispărut.,
Totul îmi pare
străin
Și
totuși aici am crescut
.
Doi trandafiri din grădină
Mă privesc
ciudat și cu milă
Mă cunoașteți? întreb
grăbită
Ne confunzi, îmi răspund în silă!
Străin, mă pierd printre cuvintre
S-aștept
să-mplinesc un destin,
Trăiesc din aduceri aminte
Străin unde m-am născut
și
unde trăiesc -străin
luni, 23 aprilie 2012
Tie Doamne!
Ție Doamne, cui să-i spun
dureri care chinuie acum?
Mă trezesc în miez de noapte
și duc gânduri departe.
Cine îmi ascultă plânsul
ș-aduce ușor surâsul
și în nopțile cu lună
îmi șoptește noapte bună?
Ție Doamne, cui să spun
gândul rău și gândul bun
și rugăciunea cui să-nchin
de la cine s-aștept alin?
Cine răbdare are
s-asculte pe fiecare,
dureri s-oblojească
și inima s-o-ntărească ?
Ție Doamne îți închin
sufletul meu deplin
și mă rog mereu la Tine
în lume să fie bine...
dureri care chinuie acum?
Mă trezesc în miez de noapte
și duc gânduri departe.
Cine îmi ascultă plânsul
ș-aduce ușor surâsul
și în nopțile cu lună
îmi șoptește noapte bună?
Ție Doamne, cui să spun
gândul rău și gândul bun
și rugăciunea cui să-nchin
de la cine s-aștept alin?
Cine răbdare are
s-asculte pe fiecare,
dureri s-oblojească
și inima s-o-ntărească ?
Ție Doamne îți închin
sufletul meu deplin
și mă rog mereu la Tine
în lume să fie bine...
miercuri, 18 aprilie 2012
Lacrimi de ingeri...
Plouă,
sau pe geam cobor,
se preling ușor
în neștiut zbor
lacrimi de înger ?
Chemări
poatră-n stropi,
și vântul miop
le pierde printre plopi
iar îngerii plâng...
Lacrimi
se -mprăstie ușor
printre clipe care dor
ș-un gust acrișor
capătă zarea....
Îngerii
mângâie cu rouă
petale de lumină
și atunci când plouă
setea de dor ...alină.
sau pe geam cobor,
se preling ușor
în neștiut zbor
lacrimi de înger ?
Chemări
poatră-n stropi,
și vântul miop
le pierde printre plopi
iar îngerii plâng...
Lacrimi
se -mprăstie ușor
printre clipe care dor
ș-un gust acrișor
capătă zarea....
Îngerii
mângâie cu rouă
petale de lumină
și atunci când plouă
setea de dor ...alină.
sâmbătă, 24 martie 2012
Intre file de carte...
Mi-am pus sufletul
între file de carte
rânduri de vise
și gânduri adunate
să se odihneasaca
printre literele toate...
Și speranțe -am pus
între cuvînt- adunate
pe rând am desfăcut
gânduri înaripate
și le-am așezat
între file de carte...
În clipe de răgaz
când vei citi
printre cuvinte,
ai să găsești risipite
gânduri, vise și speranțe
toate adunate
între file de carte...
între file de carte
rânduri de vise
și gânduri adunate
să se odihneasaca
printre literele toate...
Și speranțe -am pus
între cuvînt- adunate
pe rând am desfăcut
gânduri înaripate
și le-am așezat
între file de carte...
În clipe de răgaz
când vei citi
printre cuvinte,
ai să găsești risipite
gânduri, vise și speranțe
toate adunate
între file de carte...
Imi este dor....
Îmi tare este dor
de locul unde m-am născut
de casa dintre pomi-n floare,
cât timp d-atuncea a trecut,
câmpul plin de lăcrămioare
și mirosul acela plăcut
de cozonaci rumeni la culoare,
mi-e dor de locul und-am crescut....
Cărarea care ducea la lac
și mă-mbia cu miros de toporași,.
primăvara câmpul prindea culoare
și desena zarea cu nori uriași ,
iar dealul de-mbrăca în racoare
în fiecare dimineață aceeași...
Astăzi nimic nu mai este la fel
pământul nu mă mai cunoaște,
sunt un străin uitat printre vise
pe care timpul îl gonește,
nici trandafirii nu mă mai știu
nimeni nu mă mai iubește...
Sunt un venetic pe câmpuri străine
ș-un străin acolo unde m-am născut
pierdut printre gânduri anume,
uitat de cei cu care am crescut
în zadar chem amintiri , timpuri trecute
rămân străin unde m-am născut
și mor venetic printre vise pierdute....
de locul unde m-am născut
de casa dintre pomi-n floare,
cât timp d-atuncea a trecut,
câmpul plin de lăcrămioare
și mirosul acela plăcut
de cozonaci rumeni la culoare,
mi-e dor de locul und-am crescut....
Cărarea care ducea la lac
și mă-mbia cu miros de toporași,.
primăvara câmpul prindea culoare
și desena zarea cu nori uriași ,
iar dealul de-mbrăca în racoare
în fiecare dimineață aceeași...
Astăzi nimic nu mai este la fel
pământul nu mă mai cunoaște,
sunt un străin uitat printre vise
pe care timpul îl gonește,
nici trandafirii nu mă mai știu
nimeni nu mă mai iubește...
Sunt un venetic pe câmpuri străine
ș-un străin acolo unde m-am născut
pierdut printre gânduri anume,
uitat de cei cu care am crescut
în zadar chem amintiri , timpuri trecute
rămân străin unde m-am născut
și mor venetic printre vise pierdute....
vineri, 23 martie 2012
Nebunul
Îi privești și nu-nțelegi
ce s-a întâmplat ,
cum de privirea-i străină
și sufletu-i mutilat.
Cu ochii triști
privește-n depărtare
sunt goi pe dinăuntru
și nu-i nimic în zare.
Se-nfurie d-odată
și zgomote ciudate
învăluie tăcerea,
doar silabe nearticulate.
Se trântește la pământ
țipă -n disperare,
apoi se liniștește iar
ce se-ntâmplă oare?
Te prineste îndelung
dar nu te vede
îi vorbești cu răbdare
dar nimic nu crede,
S-ascunde , fuge
refugiat în lumea lui
în zadar vrei să-l trezești
asta-i soarta nubunului
ce s-a întâmplat ,
cum de privirea-i străină
și sufletu-i mutilat.
Cu ochii triști
privește-n depărtare
sunt goi pe dinăuntru
și nu-i nimic în zare.
Se-nfurie d-odată
și zgomote ciudate
învăluie tăcerea,
doar silabe nearticulate.
Se trântește la pământ
țipă -n disperare,
apoi se liniștește iar
ce se-ntâmplă oare?
Te prineste îndelung
dar nu te vede
îi vorbești cu răbdare
dar nimic nu crede,
S-ascunde , fuge
refugiat în lumea lui
în zadar vrei să-l trezești
asta-i soarta nubunului
joi, 22 martie 2012
Nu râde
Nu râde când vezi durerea
cum rupe bucăți de suflet
și le-mprastie pe jos,
roagă-te la Domnul
iartare să obțină
nfericitul păcătos...
Când lacrimi se adună
pe chipuri necăjite
nu râde , înalț-o rugăciune
Domnul să ajute
și păcatele să ierte
că-s multe neștiute.
Și când nori negrii s-abat
pe câmpuri nesfârșite
iar vântul aduce din înalt
furtuni nebănuite,
nu râde , e păcat
când poți s-ajuți
doar înalțând o rugăciune
pentru cinstirea Sfintei Cruci.
cum rupe bucăți de suflet
și le-mprastie pe jos,
roagă-te la Domnul
iartare să obțină
nfericitul păcătos...
Când lacrimi se adună
pe chipuri necăjite
nu râde , înalț-o rugăciune
Domnul să ajute
și păcatele să ierte
că-s multe neștiute.
Și când nori negrii s-abat
pe câmpuri nesfârșite
iar vântul aduce din înalt
furtuni nebănuite,
nu râde , e păcat
când poți s-ajuți
doar înalțând o rugăciune
pentru cinstirea Sfintei Cruci.
marți, 20 martie 2012
Constatare
Pictăm iluzii
în nuanțe de violet,
care se pierd
când lumina de la soare
le mângâie discret....
Căutăm vise
pierdute-n nopți
de nesomn,
și le colorăm
când copii adorm...
Doar la sfârșit
când adunăm
iluzii și vise
constatăm,
că ne-am pierdut
printre gânduri fugare
ș-am risipit
culorile dăruite de soare....
în nuanțe de violet,
care se pierd
când lumina de la soare
le mângâie discret....
Căutăm vise
pierdute-n nopți
de nesomn,
și le colorăm
când copii adorm...
Doar la sfârșit
când adunăm
iluzii și vise
constatăm,
că ne-am pierdut
printre gânduri fugare
ș-am risipit
culorile dăruite de soare....
Aduceri aminte...
Cu raze blânde se-nfioară
trecute duminici , când vin
și poartă cu ele când zboră
regrete..și vorbe d-alint...
Au trecut... ș-aduceri aminte
primăveri poartă pe umeri,
și din atâtea legăminte
rămâne un vis ...împlinit sau nu...
Am fost un mănunchi de vise
transformat în amintiri,
ș-atâtea clipe de soartă scrise
au plecat spre nicăieri...
Doar fugare aduceri aminte
mai trezesc un zâmbet fugar,
și din lumea nescriselor cuvinte
cât-un gând nu-mi dă pace iar...
trecute duminici , când vin
și poartă cu ele când zboră
regrete..și vorbe d-alint...
Au trecut... ș-aduceri aminte
primăveri poartă pe umeri,
și din atâtea legăminte
rămâne un vis ...împlinit sau nu...
Am fost un mănunchi de vise
transformat în amintiri,
ș-atâtea clipe de soartă scrise
au plecat spre nicăieri...
Doar fugare aduceri aminte
mai trezesc un zâmbet fugar,
și din lumea nescriselor cuvinte
cât-un gând nu-mi dă pace iar...
marți, 13 martie 2012
Singuratatea noptii...
Din înalt ușor coboară
petale de-ntuneric
ș-acoperă spre seară
spectacolul feeric.
Luminile s-ascund
iar cerul plin de stele
e acoperit profund
de ceața în inele.
E liniște în noapte,
și totul -i acum pustiu
nici vântul nu mai bate
pe unde-i ascuns nu știu!
Noaptea tristă și singură
agale-și poartă pașii reci,
vise uitate scutură
pe neumblatele poteci.
Nu-i nimeni s-i asculte
cântecul de durere,
printre tăcerile multe
cum poate să mai spere?
Doar când vine dimineața
zorii negura s- alunge,
cu rouă să spele fața
zilei când la noi ajunge.
petale de-ntuneric
ș-acoperă spre seară
spectacolul feeric.
Luminile s-ascund
iar cerul plin de stele
e acoperit profund
de ceața în inele.
E liniște în noapte,
și totul -i acum pustiu
nici vântul nu mai bate
pe unde-i ascuns nu știu!
Noaptea tristă și singură
agale-și poartă pașii reci,
vise uitate scutură
pe neumblatele poteci.
Nu-i nimeni s-i asculte
cântecul de durere,
printre tăcerile multe
cum poate să mai spere?
Doar când vine dimineața
zorii negura s- alunge,
cu rouă să spele fața
zilei când la noi ajunge.
duminică, 11 martie 2012
Martie
E martie
și de sub scoarța înghețată
de zăpadă
ies afară să vadă
dac-a venit primăvara
mestecenii...
Și-au scos nasuri lungi
și roșii de muguri
care atârnă ca niște ciucuri
pe brațele despletite
de iarna haină
care vrea pentru ea să țină
razele de soare
pierdute în a gerului răcoare.
E martie
și printre pâlcuri de zăpadă
ochi de ghiocei
își deschid pleoapele
în căutarea primăverii...
și de sub scoarța înghețată
de zăpadă
ies afară să vadă
dac-a venit primăvara
mestecenii...
Și-au scos nasuri lungi
și roșii de muguri
care atârnă ca niște ciucuri
pe brațele despletite
de iarna haină
care vrea pentru ea să țină
razele de soare
pierdute în a gerului răcoare.
E martie
și printre pâlcuri de zăpadă
ochi de ghiocei
își deschid pleoapele
în căutarea primăverii...
joi, 1 martie 2012
1 Martie
Am vrut azi
un ghiocel
si m-am intrebat
Doamne
m-ai uitat?
dar oglinda
mi-a aratat
timple inflorite
s-am inteles
cand nu pot inflori
pe pamanat
florile iti incarca
chipul
si suflertul...
un ghiocel
si m-am intrebat
Doamne
m-ai uitat?
dar oglinda
mi-a aratat
timple inflorite
s-am inteles
cand nu pot inflori
pe pamanat
florile iti incarca
chipul
si suflertul...
miercuri, 29 februarie 2012
CV-ul meu
Mă numesc cumva
cei ce mă cunosc,
iar ceilalți mă ignoră,
m-am născut iarna
într-o zi de luni
când soarele încerca
zăpada , la gust.
Studii, am făcut
dar ce importanță are
pentru visare
studiile nu sunt necesare.
De lucrat ,
am mai lucrat uneori,
când noaptea
săruta primii zori
eram ocolo
cu visele mele,
căutam iluzii
printre stele.
Specializări
și masterate
la visare nu se poate,
dar poate organizează
cineva și așa ceva.
Sunt conștiincios
din fire,
urăsc minciuna,
nu admit nici
măcar una,
mă adaptez
noilor condiții
mai ales în materie
de vise.
Să conduc mașina
nu știu, dar mă pot
deplasa cu imaginația,
cei ce mă cunosc,
iar ceilalți mă ignoră,
m-am născut iarna
într-o zi de luni
când soarele încerca
zăpada , la gust.
Studii, am făcut
dar ce importanță are
pentru visare
studiile nu sunt necesare.
De lucrat ,
am mai lucrat uneori,
când noaptea
săruta primii zori
eram ocolo
cu visele mele,
căutam iluzii
printre stele.
Specializări
și masterate
la visare nu se poate,
dar poate organizează
cineva și așa ceva.
Sunt conștiincios
din fire,
urăsc minciuna,
nu admit nici
măcar una,
mă adaptez
noilor condiții
mai ales în materie
de vise.
Să conduc mașina
nu știu, dar mă pot
deplasa cu imaginația,
duminică, 26 februarie 2012
Suspin
E atâta mare-ntre noi
de mă-ntreb, cum de-n zilele cu ploi
marea nu mă scufundă
în apa ei învolburată
și stâncile care stau pe mal
spălate d-atâtea valuri înspumate
nu se sfarmă când aud
suspinul mării agitate...
Cuvintele care și-au găsit sălaș
în unghere de suflet ascunse
ascultă suspinul din glas
și-ncearcă-n mare să se afunde...
De aceea marea mea
suspine poartă-n valuri
și depărtarea duce cu ea
lacrimi adunate-ntre maluri....
de mă-ntreb, cum de-n zilele cu ploi
marea nu mă scufundă
în apa ei învolburată
și stâncile care stau pe mal
spălate d-atâtea valuri înspumate
nu se sfarmă când aud
suspinul mării agitate...
Cuvintele care și-au găsit sălaș
în unghere de suflet ascunse
ascultă suspinul din glas
și-ncearcă-n mare să se afunde...
De aceea marea mea
suspine poartă-n valuri
și depărtarea duce cu ea
lacrimi adunate-ntre maluri....
miercuri, 22 februarie 2012
Sfârșit de iarnă...
Agățate de gânduri stinghere
ramuri de vis stau rezemate,
vântul adie și ușor împrăștie
miros de flori scuturate .
Printre crengi de ger răvășite
șoaptele s-ascund zgribulite
frigul a pus stăpânire pe zare
și parcă-s toate adormite.
Din înalt în valuri de mătase
cad picături de aer înghețat
parcă-s fulgi geruiti de zăpada
sau poate iarnă s-a descălțat.
Și din uriașe cizme de paradă
aruncă cu grabă ultimii fulgi,
simte prinavara și să nu piardă
se-mprăstie-n grab să n- o alungi.
ramuri de vis stau rezemate,
vântul adie și ușor împrăștie
miros de flori scuturate .
Printre crengi de ger răvășite
șoaptele s-ascund zgribulite
frigul a pus stăpânire pe zare
și parcă-s toate adormite.
Din înalt în valuri de mătase
cad picături de aer înghețat
parcă-s fulgi geruiti de zăpada
sau poate iarnă s-a descălțat.
Și din uriașe cizme de paradă
aruncă cu grabă ultimii fulgi,
simte prinavara și să nu piardă
se-mprăstie-n grab să n- o alungi.
sâmbătă, 11 februarie 2012
Iubirea mării
Din timpuri pierdute-n uitare
marea iubea cu ardoare vântul ,
împreună se-nălţau spre soare
s-apoi sărutau pământul.
Si-n înspumate atingeri
se împrăştia iubirea lor,
când vântul ţinea prelegeri
despre îmbrăţişarea norilor.
Spre larg porneau ignorând şi timpul
îmbrăţişaţi se risipeau uşor,
el pierdut în nesfârşită zare
şi ea, picături în spumă norilor.
Dar intr-o zi vântul supărat
a părăsit marea şi-a plecat,
spre alte zări de ape adorat
de marea mea uitând şi de uscat.
Dar alte vânturi vin din depărtări
cu-mbrăţişări prelungi de valuri
şi gânduri se risiprsc spre zări
în căutarea vechilor limanuri.
marea iubea cu ardoare vântul ,
împreună se-nălţau spre soare
s-apoi sărutau pământul.
Si-n înspumate atingeri
se împrăştia iubirea lor,
când vântul ţinea prelegeri
despre îmbrăţişarea norilor.
Spre larg porneau ignorând şi timpul
îmbrăţişaţi se risipeau uşor,
el pierdut în nesfârşită zare
şi ea, picături în spumă norilor.
Dar intr-o zi vântul supărat
a părăsit marea şi-a plecat,
spre alte zări de ape adorat
de marea mea uitând şi de uscat.
Dar alte vânturi vin din depărtări
cu-mbrăţişări prelungi de valuri
şi gânduri se risiprsc spre zări
în căutarea vechilor limanuri.
Altceva...
Ciudat,
cuvinte auzite iar şi iar
sunt mereu rostite,
parcă-s dintr-un tipar,
iar noi vrem altceva...
Mângâieri când seara vine
sau şoapte de iubire în amurg
spuse o vreme
până ne plictisim
şi din nou vrem altceva.....
Fantezii de-o clipă
ameţesc gânduri fugare,
iubirea uşor se-nfiripa
s-apoi zboară spre altă zare,
dar noi vrem mereu altceva.
Atunci când gestul contează,
iar fioru-i doar o amintire
ne te amăgii-n zadar
asta nu-i iubire...
cuvinte auzite iar şi iar
sunt mereu rostite,
parcă-s dintr-un tipar,
iar noi vrem altceva...
Mângâieri când seara vine
sau şoapte de iubire în amurg
spuse o vreme
până ne plictisim
şi din nou vrem altceva.....
Fantezii de-o clipă
ameţesc gânduri fugare,
iubirea uşor se-nfiripa
s-apoi zboară spre altă zare,
dar noi vrem mereu altceva.
Atunci când gestul contează,
iar fioru-i doar o amintire
ne te amăgii-n zadar
asta nu-i iubire...
miercuri, 1 februarie 2012
Atata durere...
Dor clipele când pe lângă mine trec
și mă-ndeamnă cu ele să petrec,
aerul doare când intră în piept
încercând să mă țină mereu drept.
Visele frumoase dor uneori
când sunt alungare de primii zori
și nopțile lungi poartă dureri
în drumul lor spre nicăieri
Dar care durere-i mai mare
în lumea asta luminată de soare
a frunzei ruptă cu furie de vânt
și aruncată jos, pe pământ,
sau a bobocului plăpând de floare
înghețat de a gerului sărutare?
Cum să măsori durerea din suflet
când încetează al vieții umblet,
și singurătatea învăluie viclean
ucigând și cel mai ascuns elan
și cine poate să spună vreodată
dacă durerea poate fi măsurată?
și mă-ndeamnă cu ele să petrec,
aerul doare când intră în piept
încercând să mă țină mereu drept.
Visele frumoase dor uneori
când sunt alungare de primii zori
și nopțile lungi poartă dureri
în drumul lor spre nicăieri
Dar care durere-i mai mare
în lumea asta luminată de soare
a frunzei ruptă cu furie de vânt
și aruncată jos, pe pământ,
sau a bobocului plăpând de floare
înghețat de a gerului sărutare?
Cum să măsori durerea din suflet
când încetează al vieții umblet,
și singurătatea învăluie viclean
ucigând și cel mai ascuns elan
și cine poate să spună vreodată
dacă durerea poate fi măsurată?
luni, 30 ianuarie 2012
Iarna înghețatelor iubiri...
E iarna aprigă povară
când fiecare clipă vrea să doară
și visul inghețat sub tâmple uneori
împrăștie cuvintele în zori,
dar uit c-am fost iluzia unei amintiri
din iarna înghețatelor iubiri....
Printre fulgii care ușor mă înconjoară
șoapte nerostite vor să ias-afară,
să strig aș vrea iubirea să m-audă
dar vântul întețește a lui undă
și cuvintele s-ar pierde printre zări
în iarna înghețatelor chemări ...
Nesfârșită pare zarea ninsă
gerul mușcă din câmpia-ntinsa
și din suflet rupe câte-o bucățică
și iubirea devine tot mai mică
până dispare sau poate doar îngheață
în iarna nesfâr șită și de dor uitată...
când fiecare clipă vrea să doară
și visul inghețat sub tâmple uneori
împrăștie cuvintele în zori,
dar uit c-am fost iluzia unei amintiri
din iarna înghețatelor iubiri....
Printre fulgii care ușor mă înconjoară
șoapte nerostite vor să ias-afară,
să strig aș vrea iubirea să m-audă
dar vântul întețește a lui undă
și cuvintele s-ar pierde printre zări
în iarna înghețatelor chemări ...
Nesfârșită pare zarea ninsă
gerul mușcă din câmpia-ntinsa
și din suflet rupe câte-o bucățică
și iubirea devine tot mai mică
până dispare sau poate doar îngheață
în iarna nesfâr șită și de dor uitată...
joi, 19 ianuarie 2012
Din iubire!
Îmi aștern pe pleoape
uitate șoapte de iubire ,
în noaptea care plânge
a noastră despărțire.
Vântul iar deschide
fereastra către zare
și aduce pentru mine
miros sărat de mare.
Și valuri care sparg
cu vuiete tăcerea,
se-mprastie-n larg
risipind durerea.
Ceața ușor cuprinde
cu valuri de mătase
orizontul care
se pierde printre case.
Din iubirea noatră
de suflete pereche
au rămas doar șoapte
ce-mi răsună-n ureche.
E tristă noaptea rece
și marea înspumată
ascult cum se strivește
de geamandură toată.
uitate șoapte de iubire ,
în noaptea care plânge
a noastră despărțire.
Vântul iar deschide
fereastra către zare
și aduce pentru mine
miros sărat de mare.
Și valuri care sparg
cu vuiete tăcerea,
se-mprastie-n larg
risipind durerea.
Ceața ușor cuprinde
cu valuri de mătase
orizontul care
se pierde printre case.
Din iubirea noatră
de suflete pereche
au rămas doar șoapte
ce-mi răsună-n ureche.
E tristă noaptea rece
și marea înspumată
ascult cum se strivește
de geamandură toată.
miercuri, 18 ianuarie 2012
marți, 17 ianuarie 2012
Doar tu...
Îmbracă-mă iubite
cu gândurile tale,
pe buze îmi așează
a florilor petale
și fruntea o dezmiardă
cu mângâieri agale,
doar tu cu un cuvânt
faci visele reale.
În nopți întunecate
când luna stă ascunsă
luminezi cu a ta privire
zarea cea întinsă
și natura căpăta culoare
ca din povești desprinsre,
doar tu cu strălucire
ții dragostea aprinsă...
cu gândurile tale,
pe buze îmi așează
a florilor petale
și fruntea o dezmiardă
cu mângâieri agale,
doar tu cu un cuvânt
faci visele reale.
În nopți întunecate
când luna stă ascunsă
luminezi cu a ta privire
zarea cea întinsă
și natura căpăta culoare
ca din povești desprinsre,
doar tu cu strălucire
ții dragostea aprinsă...
luni, 9 ianuarie 2012
Un gând
Aş vrea,
pe umeri să-mi crească
din când în când
câte-o floare albastră
şi-n zarea încărcată de lumină
petalele să se deschidă.
şi s-aşeze pe frunțile-ncrețite
mângâieri de rouă vrăjite...
pe umeri să-mi crească
din când în când
câte-o floare albastră
şi-n zarea încărcată de lumină
petalele să se deschidă.
şi s-aşeze pe frunțile-ncrețite
mângâieri de rouă vrăjite...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)